Ceea ce era clar încă de la momentul anunţării candidaturii pe loc eligibil la alegerile europarlamentare din 26 mai s-a produs: Gheorghe Falcă a renunţat la funcţia de primar al municipiului Arad. Potrivit informaţiilor noastre, joi, 20 iunie, edilul şi-a depus „demisia”. În fapt, este vorba despre un document oficial prin care Gheorghe Falcă şi-a exprimat opţiunea pentru una din cele două funcţii în care a fost ales: cea de primar al municipiului Arad şi cea de europarlamentar. A renunţat la Primărie. Gestul său va fi oficializat într-o viitoare şedinţă a Consiliului Local Municipal care, foarte probabil, va fi programată la finele acestei luni – când va fi ales înlocuitorul lui Gheorghe Falcă. PNL l-a nominalizat pe actualul viceprimar Călin Bibarţ, acesta urmând să devină primar interimar până la alegerile locale din iunie 2020.
E oficial: primarul Falcă a renunţat la funcţie!
E oficial: primarul Falcă a renunţat la funcţie!
Constrâns de lege, Gheorghe Falcă a fost nevoit să opteze pentru una din cele două funcţii în care a fost ales.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Poliţia Rutieră va sancţiona şoferii care opresc pe marginea drumului pentru „celebrele” poze din lanul cu rapiţă.
3
Local
Călin Bibarţ şi Iustin Cionca, alături de echipele lor de consilieri, şi-au depus candidaturile pentru alegerile din 9 iunie.
4
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!