Eugen Trica: „Am facut o prima repriza fantastica”

De Leo Sfara
Eugen Trica: „Am facut o prima repriza fantastica”
 Motru. La finalul partidei cu Minerul, antrenorul UTA-ei, Eugen Trică a spus: „Am legat două victorii, ceea ce este foarte bine. Am avut atitudine, am evoluat vine, iar prima repriză a fost una fantastică.

În partea secundă, vreo 15 minute, am fost dopminați, dar apoi ne-am revenit și nu mult lipsea să mai marcăm. Țin să remarc jucătorii care au venit de pe bancă, au arătat că ne putem baza pe ei. Am și spus, înainte de meci, că am mare încredere în cei care au evoluat mai puțin sau deloc până acum. La finalul meciului am felicitat brigada de arbitri, este prima oară când fac așa ceva în acest campionat. Vine meciul cu Craiova, dar nu mă sperie, căci am mai câștigat în fața unui lider al campionatului”.

Marțian, plăcut surprins de victoria echipei

Nu se gândea că echipa sa va câștiga la Motru, a fost și el surprins plăcut. Finanțatorul UTA-ei, Adrian Marțian declară: „Cred că meritam și noi să ne mai și bucurăm. Le-am dat șansă tuturor să se reabiliteze, dar cred că trebuie continuitate în victorii, altfel nu putem face performanță. Sincer, nu am crezut că vom câștiga la Motru, mai ales că am avut atâtea absențe în echipă”.

Taguri: , , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !