Expoziție foto Arad-Novi Sad, la Sala Clio

De Eugen Rogojan
Expoziție foto Arad-Novi Sad, la Sala Clio
© FOTO: Dušanka Ljubojević - Misty morning
Asociația Foto Club Arad și Asociația Foto Cinema&Video Voivodina organizează o expoziție în Sala Clio din Arad.

Vernisajul expoziției „Vreme promena – Timpul schimbărilor” va avea loc vineri, 21 aprilie, începând cu ora 18. Vor fi expuse 54 de fotografii ale artiștilor sârbi membri ai asociației din Voivodina. La vernisaj va fi prezentă o delegație a asociației din Novi Sad, condusă de Dušan Živkić, președintele acesteia.

Vineri și sâmbătă, atât fotografii asociației sârbe, cât și cei ai asociației arădene, se vor plimba prin municipiul și județul Arad, fotografiind principalele obiective de la noi. „Cu această asociaţie avem o legătură de câţiva ani de zile şi am făcut un schimb de saloane de fotografie în Arad, respectiv Novi Sad. Cu ocazia întâlnirilor noastre am organizat împreună mai multe workshop-uri foto, dar şi o tabără anul trecut”, spune Mircea Boran, președintele Foto Club Arad.

Evenimentul este finanțat de Asociația Foto Club Arad, organizatori fiind Cerasela Ciorba, Doru Fădoraș și Mircea Boran, iar partener Complexul Muzeal Arad.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase