„Decizia Biroului Permanent Naţional, de dizolvare a Biroului Judeţean din Dâmboviţa, nu face decât să producă o mare dezamăgire în rândul primarilor din acest judeţ. Este inadmisibil să decapitezi o organizaţie cu rezultate bune, în frunte cu un om, Florin Popescu, care a avut performanţe. Conducerea centrală ar trebuie să se preocupe de organizaţiile cu rezultate mai slabe, de reorganizarea acestora, dar acele organizaţii sunt lăsate în pace, probabil datorită votului exercitat la alegerile interne, prin care au devenit clientelare conducerii naţionale”, afirmă Gheorghe Falcă. Gheorghe Falcă afirmă că, în momentul de faţă, conducerea PDL nu dă semnale că poate să unească partidului, cu atât mai puţin să coaguleze dreapta românească. „Asistăm la o reglare de conturi şi cu această atitudine riscăm să îndepărtăm oameni de valoare din partid. E timpul să lăsăm la o parte orgoliile şi răzbunările şi să punem fiecare umărul la reconstrucţia PDL”, a mai declarat Gheorghe Falcă.
Falca: "Trebuie sa lasam la o parte orgoliile si razbunarile"
ARAD.Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, constată că Partidul Democrat Liberal se îndepărtează de aleşii locali şi de organizaţiile locale, prin deciziile pe care le ia conducerea centrală a partidului.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
ADR Vest a lansat o platformă prin care orice persoană are acces la informații legate despre proiectele implementate cu fonduri europene.
Local
Un cetățean italian de 58 de ani, care avea emis pe numele său un ordin de protecție și avea montată o brățară de monitorizare electronică, a fost plasat în arest la domiciliu după ce a încălcat în repetate rânduri ordinul.
Local
Copiii de la Centrul de Zi Nădlac şi tinerii voluntari ai Subfilialei de Cruce Roșie din oraş au confecţionat împreună decorațiuni care vor împodobi cortul de la târgul de Crăciun din fața primăriei.
Advertorial
Endometrioza, o afecţiune ginecologică tot mai frecvent diagnosticată la femei cu vârste între 20 şi 50 de ani, rămâne una dintre cele mai dureroase şi greu de identificat boli. Specialiştii Endo Institute Timişoara, parte din Rețeaua de Sănătate Regina Maria atrag atenţia că întârzierea diagnosticului și tratamentului pot duce la complicaţii serioase, inclusiv infertilitate.
Local
Evenimentul s-a bucurat de prezenţa campioanei olimpice, mondiale şi europene la spadă, Ana-Maria Brânză.
Citiți principiile noastre de moderare aici!