fARAD vine cu… drame personale

De Adriana Barbu
2Comentarii
fARAD vine cu… drame personale
Cele mai premiate filme documentare din ultimul an vor veni la Cinematograful Arta în perioada 15 -17 octombrie.

Bate la uşă festivalul de film documentar. A doua ediţie. În perioada 15-18 octombrie va fi iar un maraton de filme documentare în cadrul festivalului de film documentar fARAD.
Care e tema celei de a doua ediţii? „PORTRET / PEISAJ (PORTRAIT / LANDSCAPE). Ce spune organizatorii despre această temă: că este inspirat „de constrângerile formale ale documentelor digitale, dar, mai ales, de abordările specifice ale celor mai importante documentare internaționale din ultimul an, care vor fi prezentate publicului
arădean: imaginea “pe lung” și “pe lat”, perspectiva de adâncime și unghiul larg, concentrarea pe context sau pe individ”.
Proiecțiile vor avea loc la Cinema ARTA, intrarea va fi ca şi anul trecut liberă, iar în deschidere va fi prezentat filmul „Primarul chinez”, documentar premiat la Sundance în acest an. Închiderea festivalului e rezervată unui eveniment hibrid cu „Omul cu camera de filmat” (1929) al lui Dziga Vertov, capodopera de montaj a școlii sovietice, prezentată cu acompaniament live asigurat de DJ Dubase.
Ce este între? Alte șapte documentare prezentate și premiate la cele mai importante festivaluri de profil din lume vin la fARAD să completeze programul celor patru zile de festival. Acesta poate fi accesat la adresa www.farad.ro.
Arădenii vor putea viziona „Amy”, film de montaj despre destinul tragic al starului muzical Amy Winehouse (Cannes 2015); „Bondoc”, portret emoționant și totodată riguros formal al unui vechi șahist român (TIFF 2015); „Citizenfour”, documentarul-thriller despre avertizorul de conștiință Edward Snowden (Oscar 2015 pentru cel mai bun documentar); „Call Me Marianna”, povestea năucitor de umană a unei transexuale poloneze (Locarno 2015, cel mai bun film și premiul publicului la festivalul de la Cracovia); „Drifter”, un bildungsroman despre ce înseamnă să fii adolescent cu puține șanse, dar multe vise (premiat la IDFA 2014, cel mai mare festival de film documentar din Europa); „Secretul nasturelui de sidef”, o meditație despre relația dintre peisaj, istorie și identitate în regia veteranului cineast chilian Patricio Guzman (Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu, Berlin 2015); „Virunga”, documentar de acțiune despre o rezervație naturală sub amenințarea războiului civil din Congo (nominalizat la Oscar 2015).
Programul de proiecții va fi dublat, și în acest an, de workshop-uri și mese rotunde specializate și va găzdui Atelierul fARAD, întâlnirea deja tradițională a documentariștilor arădeni.

Cine şi ce e fARAD

fARAD este un eveniment conceput de Corina Șuteu prin Romanian Film Initiative I FilmETC (organizatorii festivalului de film românesc Making Waves din New York) şi este organizat sub patronajul Primăriei Municipiului Arad, prin Centrul Municipal de Cultură, fiind produs în parteneriat cu 111Film și kinema ikon. Mihai Chirilov este președintele festivalului, iar Mona Nicoară – directorul artistic.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor