Fascinanta „lume” a apei

Reactualizat la:
Fascinanta „lume” a apei
Sute de copii au fost martori la traseul tehnologic al apei, de la captare până la reţeaua de distribuţie.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Apei (marcată pe 22 martie), Uzina de Apă de pe Calea Şiriei a fost vizitată de peste 500 de elevi şi preşcolari. Copiii au fost însoţiţi de specialiştii Uzinei, într-un tur în care au putut să vadă traseul tehnologic al apei, de la captare şi până ajunge în reţeaua de distribuţie.

Vizită

Uzina de Apă nr. 2 este uzina principală în ceea ce priveşte alimentarea cu apă potabilă a municipiului Arad. Funcţionează 24 h din 24 h, apa este captată din 72 de puțuri și, după ce este tratată, este repompată către consumatori. Consumul zilnic de apă este de 40.000 mc/zi, în timp ce rezerva de apă este dimensionată la 34.000 mc şi este distribuită în cinci rezervoare. Staţia de tratare aferentă are rolul de a realiza deferizarea şi demanganizarea apei înainte de introducerea acesteia în rezervoare şi mai apoi în reţeaua de distribuţie locală, şi este dimensionată pentru un debit maxim de 2.160 de l/s.

Copiii au vizitat și Laboratorul de Apă potabilă unde se execută zilnic controlul caracteristicilor fizico-chimice, bacteriologice și biologice ale forajelor, ale apei ce se prelucrează pe tot fluxul tehnologic și controlul rețelelor de distribuție, în vederea asigurării monitorizării calității apei potabile livrate populației.

De 25 de ani

Ziua Mondială a Apei se sărbătorește pe tot globul începând din anul 1993. În fiecare an, Organizaţia Naţiunilor Unite stabileşte o temă a apei în jurul căreia sunt planificate diverse evenimente. Tema stabilită pentru anul acesta este „Soluții naturale pentru apă”.

GALERIE FOTO



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !