Finantare elvetiana pentru Arad

De Monica Ardelean
Finantare elvetiana pentru Arad
7 km de rețea termică reabilitată și zeci de panouri fotovoltaice printr-un proiect pe fonduri elvețiene.

ARAD. Modernizări în rețeaua de distribuție a energiei termice pentru cartierul Aradul Nou și exinderea rețelei de iluminat public prin implementarea panourilor fotovoltaice pentru alimentarea parţială sunt cele două componente ale unui proiect energetic derulat din fonduri elevețiene.
Investiția în valoare de 12,2 milioane de franci elveţieni este în mare parte susținută de către Guvernul Elveției (10,3 milioane de franci) și a fost aprobată prin Programul de Cooperare Elveția-România. Contribuția locală va fi de 15% din valoarea proiectului.

Unde vor fi investiți banii

Viceprimarului Bognar Levente a declarat ieri, la lansarea proiectului, că majoritatea sumei alocate proiectului (8,5 milioane de franci) va fi destinată modernizării în rețelei de distribuţie şi transport a energiei termice, urmând ca punctul termic din cartierul Aradul Nou să fie tranformat radical, prin schimbarea totală a instalațiilor. Potrivit viceprimarului, acest punct trebuie modernizat pentru că se află la cea mai mare distanță față de producătorul de energie termică CET, astfel că pierderile din rețea depășesc 50 la sută, mai ales că o porțiune de câțiva kilometri a rețelei are conducte aeriene.
Lungimea reţelei de transport care urmează să fie reabilitată este de 7.000 metri, reprezentând aproximativ nouă procente din lungimea de 79.000 metri reţea existentă în oraș, iar lungimea reţelei de distribuţie care urmează să fie reabilitată este de 6.500 metri, reprezentând 6,56 la sută din lungimea de 99.000 metri reţea extinsă.
A doua componentă a proiectului prevede extinderea reţelei de iluminat public prin implementarea panourilor fotovoltaice pentru alimentarea parţială. Panourile fotovoltaice vor fi montate în 70 de locuri de joacă din oraș, dar și pe faleza Mureşului (între podul Micălaca și podul Traian) sau pe centura rutieră parte din DN 7.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !