Fizicianul Stephen Hawking a decedat la vârsta de 76 de ani

21Comentarii
Fizicianul Stephen Hawking a decedat la vârsta de 76 de ani
Stephen Hawking, unul din cei mai cunoscuţi fizicieni şi cosmologi contemporani, profesor la Universitatea Cambridge, a decedat la vârsta de 76 de ani, a anunţat familia acestuia.

Fizicianul s-a stins din viaţă în linişte la locuinţa sa din Cambridge în cursul dimineţii de miercuri.

Suferind de scleroză laterală amiotrofică (denumită şi boala Lou Gehrig), o maladie paralizantă cu care a fost diagnosticat pe când avea 21 de ani, Stephen Hawking a fost timp de peste 50 de ani imobilizat într-un scaun cu rotile şi comunica prin intermediul unui computer şi al unui sintetizator vocal.

Pacienţii diagnosticaţi cu boala de care suferă Stephen Hawking trăiesc, în medie, 3 ani, numai 10% dintre aceştia reuşind să supravieţuiască mai mult de 10 ani. Cu toate acestea, celebrul fizician a reuşit să depăşească cu mult speranţele medicilor.

Profesorul a fost şef al catedrei de matematică de la Universitatea Cambridge, un post deţinut în trecut şi de Isaac Newton.

Stephen Hawking este autorul volumului “Scurtă istorie a timpului”, una dintre cele mai de succes cărţi din literatura ştiinţifică.

Surs: Mediafax



21Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor