Fostul fotbalist George Weah a câștigat alegerile prezidențiale din Liberia

2Comentarii
Fostul fotbalist George Weah a câștigat alegerile prezidențiale din Liberia
Fostul fotbalist George Weah, singurul african din istorie care a primit Balonul de Aur, a câștigat, joi, cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Liberia, după ce l-a întrecut categoric pe vicepreședintele Joseph Boakai, relatează site-ul agenției Reuters.

Potrivit Mediafax, după numărarea a 98,1% dintre voturi, Weah a acumulat 61,5%, în timp ce Boakai a primit doar 38,5% dintre sufragii. Autoritatea electorală din capitala Monrovia a anunțat că prezența la vot a fost 56%, iar George Weah s-a impus în 14 dintre cele 15 districte ale țării.

În luna ianuarie, Weah va prelua conducerea Liberiei de la Ellen Johnson Sirleaf, în prima tranziție democratică din ultimii 70 de ani. Sirleaf, prima femeie șef de stat din Africa, a fost președintele Liberiei din 2006.

Sute de persoane s-au strâns în fața sediului de campanie al lui Weah, au cântat, au dansat și l-au aclamat pe fostul mare fotbalist, în vârstă de 51 de ani.

“Dragii mei liberieni, simt adânc emoția întregii națiuni. Analizez importanța și responsabilitatea sarcinii imense pe care o primesc astăzi. Schimbarea a venit”, a spus George Weah, cu ochii în lacrimi.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor