Gazonul de pe UTA ajunge, din 7 mai, în casele fanilor!

De Dan Lazar
Reactualizat la:
16Comentarii
Gazonul de pe UTA ajunge, din 7 mai, în casele fanilor!
© FOTO: D.L.
Gazonul pe care „Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc a obţinut atâtea succese interne şi internaţionale este oferit arădenilor, care începând din 7 mai vor primi bucăţi ce vor avea un certificat de atestare cu timbru.

„În primul rând gazonul va ajunge în posesia celor care au jucat pe acest teren, apoi fanilor. Cei care doresc părţi din gazon se pot înscrie pe siteul Primăriei, iar începând din 7 mai, când va exista un eveniment al Old Boys UTA, vom programa câte o sută de arădeni care să primească, în faţa Primăriei sau în cartiere, caserola cu imaginea vechiului şi noului stadion şi bucata de gazon”, a declarat, miercuri, primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

Edilul a amintit că firmele şi cluburile din judeţ care îşi doresc o bucăţică de pe gazonul stadionului „Francisc Neuman” pot face solicitări, urmând a primi, în funcţie de importanţa lor, între 2-10 parcele, respectiv 50 de caserole. „În cazul în care va mai rămâne din gazon, el o să fie plantat în parcurile din Arad”, a mai spus Falcă, care a adăugat că pot fi satisfăcute o sută de mii de cereri.

Campioana Provinciei

În istoria de peste şapte decenii de existenţă, UTA a câştigat de 6 ori titlul de Campioană a României şi de 2 ori Cupa României. În 1970 a eliminat din Cupa Campionilor renumita echipă Feyenoord Rotterdam, campioana Europei en-titre. UTA deţine încă titlul neoficial de campioană a Provinciei, având cele mai multe titluri câştigate dintre echipele dinafara Bucureştiului.



16Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor