„Sunt încântată să mă alătur distribuţiei şi echipei «The Crown» şi să am ocazia să interpretez o femeie atât de controversată şi complicată. Thatcher a fost, fără îndoială, formidabilă, dar abia aştept să explorez profunzimea şi, îndrăznesc să spun, să mă îndrăgostesc de un simbol care, iubit sau urât, a definit o eră”, a declarat Anderson într-un comunicat emis sâmbătă.
Margaret Thatcher, care a murit în anul 2013, la 87 de ani, a fost premier al Marii Britanii între anii 1979 – 1990. SURSA: MEDIAFAX
Gillian Anderson, în rolul lui Margaret Thatcher
Gillian Anderson, în rolul lui Margaret Thatcher
Actriţa americano-britanică Gillian Anderson, celebră pentru rolul din serialul şi filmele „Dosarele X / X Files”, va juca rolul lui Margaret Thatcher în cel de-al patrulea sezon al serialului „The Crown”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Local
Clădirea abandonată, în care se aflau două persoane, a ars pe o suprafață de 50 de metri pătrați. Nu s-au înregistrat victime.
Mapamond
Fostul ministru al apărării britanic, Ben Wallace, a avertizat cu privire la sugestiile referitoare la îngheţarea războiului din Ucraina, într-un interviu în care a vorbit despre perspectivele acestui conflict cu Rusia, relatează vineri dpa.
Mapamond
Secretarul de stat american Antony Blinken s-a întâlnit vineri cu ministrul chinez de externe, Wang Yi, la Beijing pentru discuţii cu privire la o serie de probleme complexe, inclusiv tensiunile din ce în ce mai mari cu privire la sprijinul Chinei pentru invazia Ucrainei de către Rusia, informează Reuters şi AFP.
Local
Profesorul Corneliu Pădurean, apreciat istoric arădean, a trecut la cele veșnice, la vârsta de 71 de ani.
România
Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 25-04-2024 sunt următoarele:
UT Arad
Oțelul pleacă învinsă de la Arad, după ce a dominat mare parte din joc, dar a pierdut cu arma sa preferată: contraatacul!
7
Citiți principiile noastre de moderare aici!