Glad Varga: „PSD-ALDE – dispreţ şi nepăsare cinică faţă de ariile naturale protejate”

2Comentarii
Glad Varga: „PSD-ALDE – dispreţ şi nepăsare cinică faţă de ariile naturale protejate”
Deputatul PNL Glad Varga acuză Guvernul PSD-ALDE că „împinge România către o nouă situaţie de infringement”.

Aceasta, deoarece majoritatea parlamentară a adoptat în şedinţa de miercuri proiectul de lege pentru modificarea şi completarea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr.51/2006, adică iniţiativa în interes personal a senatorului PSD Savin Emanoil, susține deputatul liberal.

„ Sub pretextul îngrijorării faţă de populaţia aflată în zone din ariile protejate, care nu beneficiază de servicii de utilităţi publice, PSD-ALDE a dat liber la şantiere în aceste zone, permiţând scoaterea definitivă a terenurilor din fondul forestier aferente acestor lucrări. Şi pentru „a veni în sprijinul beneficiarului (!)”, iniţiatorul consideră că „este oportun ca scoaterea definitivă a terenurilor forestiere proprietate publică a statelor şi a unităţilor administrativ-teritoriale să se realizeze fără plata obligaţiilor băneşti” prevăzute de lege.

Deşi asigurarea serviciilor de utilitate publică era reglementată prin legislaţia specifică ariilor naturale protejate, parlamentarii PSD-ALDE, alături de UDMR şi PMP, au ales să nesocotească cu bună ştiinţă şi cinism directivele europene şi să permită scoaterea de suprafeţe de teren din fondul forestier protejat, fără compensaţii financiare şi pe termen nelimitat.

Alături de colegii mei, am votat împotriva acestui proiect de lege, ca şi în cazul proiectului de lege prin care PSD-ALDE a permis dezvoltarea de proiecte miniere în arii naturale protejate. Dreptul la un mediu sănătos şi menţinerea echilibrului ecologic în procesul de dezvoltare economică sunt garantate prin Constituţie. Prin aceste două legi adoptate, coaliţia PSD-ALDE îşi manifestă încă o dată dispreţul şi nepăsarea cinică faţă de mediu şi, implicit, faţă de sănătatea cetăţenilor României”, a declarat Glad Varga.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor