Gonea pe autostradă, între Nădlac-Deva, cu 200 km/h

De Ioana Costas
20Comentarii
Gonea pe autostradă, între Nădlac-Deva, cu 200 km/h
© FOTO: I. C.
Şoferul vitezoman a rămas fără permis pentru 90 de zile, poliţiştii aplicându-i şi o amendă în valoare de 1.125 de lei.

Autoturismul condus de tânăr a fost surprins de aparatul radar astăzi, 16 august, în zona kilometrului 530 al autostrăzii A1, rulând cu viteza de 200 km/h.

Potrivit IGPR, „la data de 16 august a.c., poliţişti din cadrul Brigăzii de Autostrăzi şi Misiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliţiei Române au depistat un bărbat, care conducea cu viteză excesivă. Astfel, în zona kilometrului 530 al autostrăzii A1, un bărbat, de 26 de ani, din Budapesta, a fost înregistrat de aparatul radar, în timp ce conducea un autoturism, cu viteza de 200 km/h. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 1.125 de lei, iar, ca măsură complementară, poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 90 de zile”.

În acest context, Poliţia Română doreşte să reamintească faptul că depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!



20Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor