Gură de oxigen pentru ineuani

De Daniel Scridon
Gură de oxigen pentru ineuani
Aveau nevoie de un rezultat pozitiv pentru un retur liniştit. Iar băieţii pregătiţi de Cristi Sculici au înţeşes importanţa primului examen al returului şi au bifat o victorie muncită, scor 2-0, împotriva „satelitului” celor de la Pandurii Tg. Jiu.

Zărăndanii au deschis scorul rapid, în min. 18, atunci când de la o intercepţie reuşită de Mașniță, mingea a ajuns la Huțanu, care a reluat spectaculos din 14 metri, sub bară, 1-0. Acelaşi Maşniţă a ratat desprinderea, după care oaspeţii au rămas în 10 oameni (min. 41). Chiar şi aşa, oaspeţii au fost mai periculoşi în partea secundă, dar tabela a rămas nemodificată până în ultimul minut de joc. Atunci, Hulbăr a fost agățat în careu de Pîrvulescu, iar penalty-ul a fost transformat de Ciocan, cu toată opoziţia portarului Popescu, acesta ghicind colțul, fără să poată opri mingea din drumul său spre plasă.

CS Ineu a mizat pe următorii jucători: Mitrea – Zdrențan, Iaroș, Bier, Hulbăr, Clej (Popovici), Ciocan, Huțanu, Spătaru, Botaș (Talpaş), Mașniță (Cioboată).

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase