Gură de oxigen sub panouri

De Dan Lazar
1Comentariu
Gură de oxigen sub panouri
Parteneriat pentru viitorul sportului la coş din Arad, între echipa de baschet fete şi un sponsor local, care asigură 25% din bugetul pe un sezon.

Confruntată cu dificultăţi financiare în partea a doua a sezonului trecut – pe care l-a încheiat pe un extrem de modest loc 8 – Univ. Goldiş ICIM Arad a primit, ieri, o gură de oxigen, în urma semnării parteneriatului dintre club şi un nou sponsor, FCC Environment (fosta A.S.A. Servicii Ecologice). „În sfârşit a apărut o rază de soare şi pe strada noastră”, s-a destăinuit preşedintele formaţiei arădene Marcel Urban, care a adăugat că suma sponsorizării este una secretă, din pricina unor condiţii de confidenţialitate din contract, însă asigură aporoximativ 25 de la sută din bugetul pentru un sezon. „Dacă încă trei sau patru companii ar mai veni lângă noi cu o sponsorizare asemănătoare, am putea participa la cel mai înalt nivel în campionatul din România şi chiar într-o cupă europeană valoroasă”, a concluzionat Marcel Urban.

Semnarea contractului, pe care şi-au pus „autografele” Emanuel Mariş, reprezentantul firmei de servicii ecologice, şi Marcel Urban, s-a produs în prezenţa viceprimarului Călin Bibarţ, care a reconfirmat sprijinul pe care autorităţile locale îl acordă sportului arădean, în special baschetului feminin, şi a profesorului Dan Moraru, ce va debuta în toamnă în cel de-al 52-lea sezon de primă ligă, din postura de jucător sau antrenor.

„Am decis să ne implicăm în viaţa unei echipe cu care noi arădenii ne mândrim. Chiar dacă am semnat un parteneriat doar pentru un an de zile, intenţia noastră este să ajungem la o colaborare pe termen lung”, a spus, la rândul său, Emanuel Mariş, reprezentantul firmei din Austria, care din 2002 activează pe piaţa arădeană.

Clubul arădean de baschet feminin este unul dintre cele mai galonate din ţară, având în palmares 9 titluri de campioană naţională şi două cupe ale României, dar şi trei trofee în Liga Europei Centrale.

O americancă

După transferul unor baschetbaliste din spaţiul ex-jugoslav, preşedintele Urban a anunţat că în zilele următoare Univ. Goldiş ICIM va parafa o înţelegere cu o „jucătoare americană, foarte interesantă”.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor