Hala Mioriţa, inaugurare stabilită la începutul lunii mai

De Valentin Goran
4Comentarii
Hala Mioriţa, inaugurare stabilită la începutul lunii mai
© Hala va fi inaugurată FOTO: V.G.
Veste bună pentru arădenii care obişnuiesc să se aprovizioneze din Piaţa Mioriţa. Hala agroalimentară îşi va deschide larg porţile.

Nici nu mai contează că prima dată înaintată pentru recepția lucrării a fost pe 10 februarie și că, de atunci, au trecut aproape trei luni de zile. Cert este că au fost semnate contractele cu cei 15 comercianți din hală, iar aceştia lucrează de zor la amenajarea și personalizarea spațiilor comerciale. Iar, odată cu inaugurarea acestui spaţiu comercial, proiectul Primăriei Arad de a construi hale închise care să înlocuiască actualele pieţe agroalimentare mai face un pas înainte și arădenii din zonă vor avea în scurt timp şansa să cumpere de la producători locali în condiții de igienă și calitate.

Piața vs. supermarketuri

Vorbim de o investiție de 2,5 milioane de lei, din fondurile Primăriei Municipiului Arad, bani alocaţi pentru amenajarea halei agroalimentare. „Hala va oferi o temperatură optimă atât pe timp de iarnă, cât şi pe timp de vară. Comercianţii vor avea ocazia de a păstra în condiţii mult mai bune produsele pe care le vând cetăţenilor. Este o investiţie binevenită pentru cartierul Micălaca, pentru a face faţă concurenţei care există, în acest moment, cu centrele comerciale din zonă” – a afirmat primarul Gheorghe Falcă.

Suprafaţa construcţiei metalice este de 593 metri pătraţi. Hala agroalimentară este prevăzută cu spaţii pentru: zona panificaţie, zona produse din carne, zona produse apicole, zona produse lactate, dar şi pentru desfacere produse alimentare. În incinta halei vor fi amenajate grupuri sanitare şi birouri.

15 comercianți, sub acoperișul halei

„Toate lucrările au fost recepţionate. Putem spune că din punct de vedere tehnic hala este finalizată. 15 spaţii comerciale au fost amenajate. În urma celor două licitaţii, toate aceste spaţii au fost ocupate. În acest moment, comercianţii cu care am încheiat deja contracte cu data de 1 aprilie, şi-au preluat spaţiile, iar zilele acestea desfăşoară lucrări de amenajare şi personalizare. Noi le punem la dispoziţie doar utilităţile. Mai departe, tot ce ţine de design interior şi dotări suplimentare este treaba lor. Oricum estimăm că, în câteva zile, putem să inaugurăm oficial acestă hală ultramodernă”, a declarat pentru Jurnal arădean/Aradon,directorul SC TOP SA, Stelian Nistor.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor