ARAD. Vine iarna, arădenii se pregătesc să-și golească buzunarele pe facturile piperate care sosesc odată cu sezonul rece, în timp ce politicienii deschid din nou, cum o fac în fiecare an, subiectul fierbinte al subvențiilor la căldură. În toamna aceasta, rolul de deschizător de drum pe subiectul clădura de la iarnă i-a aparținut consilierului PC, Lia Ardelean, care, la finele celei mai recente ședințe CLM, a precizat că va introduce în consiliu un proiect care vorbește de creșterea subvenției la energia termică livrată populație până la 25%. Lia Ardelean a decis să joace tare de această dată, pentru a da uitării experiențele nefaste din trecut, și a precizat în plenul CLM faptul că expunerea de motive o va elabora dânsa, însă va cere sprijinul aparatului de specialitate al Primăriei Arad pentru formularea corectă a proiectului de hotărâre. În acest fel, speră alesul, proiectul nu poate fi refuzat de la avizare pe motiv de proastă întocmire sau de nepotrivire cu prevederile legale.
Ce șanse are un astfel de proiect? Cam tot atâtea (adică niciuna) câte au avut proiectele din trecut ale Opoziției pe această temă. Oricum nici măcar ideea de proiect lansată în ședința CLM de marți nu a fost pe placul primarului, care a indicat în plen faptul că propunerea alesului PC este imposibil de pus în practică.
„În această sală nu cred că e vreun consilier care nu ar vrea să dea subvenție de 100%, dar nu toți din această sală putem aduce bani la buget. Vreau, însă, să-i amintesc doamnei consilier că au trecut 14 luni de la noua guvernare, iar Aradul nu a primit nici un leu la învățământ. De asemenea, ar fi interesant să vedeți câți bani a primit Aradul pentru subvenții la căldură! Obțineți un coș mai mare pentru Arad și sunt convins că toți consilierii vor vota majorarea subvenției cu tot dragul”, a precizat în CLM primarul Falcă.
Jocul politic
Dincolo de declarații, suntem siguri că, în lunile ce vor urma, consilierii USL vor elabora și vor încerca să aducă la vot un proiect care să le propună colegilor de la Putere majorarea subvenției la căldură. Mai mult ca sigur, tot în viitor, Puterea va aminti Opoziției faptul că, de când cu guvernarea USL, Aradul a fost șters de la bani, așa că de majorare va putea fi vorba doar când vor veni bani de la centru.
Până atunci, un lucru e cert: sute de asociații de proprietari au datorii imense la CET tocmai în problema facturilor la căldură. Și iarna bate la ușă.
Subvenţia actuală, 17,42 lei/Gcal
În octombrie 2012, după ce Primăria Arad a tăiat în trecut subvențiile la căldură, executivul a revenit la oferta pentru propulație, a propus și i-a convins pe aleși să voteze o nouă subvenţie la căldură. „Acordarea subvenţiei lunare pentru acoperirea diferenţei dintre preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrate populaţiei şi preţul local al energiei termice facturate populaţiei”, adică a unei subvenții lunare din bugetul local de 17,42 lei/Gcal, inclusiv T.V.A., a început să se aplice din 15 octombrie 2012. Prețul local de facturare pentru energia termică furnizată populaţiei prin sistemul centralizat a fost şi este şi acum de 290 lei/Gcal, inclusiv TVA. Aceste subvenții au venit să completeze ajutoarele pentru încălzire pe care Municipalitatea le acordă din 2011 ca măsură de protecție socială familiilor şi persoane singure care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie termică furnizată în sistem centralizat şi al căror venit mediu lunar pe membru de familie este de până la 1.300 lei.
Subvenția votată în toamna anului trecut reprezenta doar 50% din cuantumul fostei subvenţii la căldură.
Mereu în top 10
Aradul a ocupat, din păcate, întotdeauna, o poziție fruntașă când vine vorba de prețul gigacaloriei. Niciodată orașul nostru nu a părăsit top 10 la cel mai piperat preț al gicalaoriei, iar de multe ori a atins top 3. Cel mai probabil, și în această iarnă, Aradul va ocupa tot o poziție fruntașă. Ca situația să se schimbe, trebuie modernizat CET-ul și rețelele. Până acum, însă, am avut parte doar de vorbe și proiecte.
adriana.barbu@informmedia.ro
CITESTE SI:
Citiți principiile noastre de moderare aici!