Începe Regenerarea Urbană. De luni se predau amplasamentele

De Diana Dutu
Reactualizat la:
35Comentarii
Începe Regenerarea Urbană. De luni se predau amplasamentele
În paralel, cetăţenii care deţin garaje vor fi informaţi că acestea urmează să fie demolate.

Marţi, 3 iulie, primarul Gheorghe Falcă a fost gazda primei întâlniri tehnice din cadrul proiectului privind regenerarea urbană. Au participat reprezentanţi ai Primăriei, ai constructorului şi ai consultantului.

„Am stabilit cu această ocazie ca de luni, 9 iulie 2018, să începem procedura de predare a amplasamentelor către constructor. În paralel, vom informa cetăţenii care deţin garaje că acestea urmează să fie demolate. Este numai o chestiune de câteva săptămâni până când vom vedea echipele PORR Construct SRL în toate cele opt zone ale Municipiului Arad. Suntem bucuroşi că am ajuns în această fază de implementare a proiectului. Această şedinţă tehnică ne-a confirmat faptul că lucrăm la un proiect foarte mare şi foarte generos pentru municipiul Arad” – a spus primarul Gheorghe Falcă, în cadrul unei conferinţe de presă.

Ce se va face?

Regenerarea urbană a spațiilor din zona blocurilor din cartierele Alfa, Faleza Mureș, Confecții, Micălaca, Vlaicu și centru, inclusiv zona protejată a municipiului Arad, vizează îmbunătățirea cadrului de viață în municipiul Arad prin redefinirea și modernizarea lucrărilor de urbanizare primară și secundară. Lucrările vor consta în amenajarea de spații verzi, locuri de joacă și recreere, modernizarea căilor de acces și a iluminatului public, amenajarea de parcări, inclusiv construirea de parcări colective etajate. Valoarea totală a proiectului este 50 milioane de euro.



35Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor