Încercarea cu numărul 3: se caută, din nou, proiectanţi pentru Cetăţile Şoimoş şi Şiria!

De Adriana Barbu
2Comentarii
Încercarea cu numărul 3: se caută, din nou, proiectanţi pentru Cetăţile Şoimoş şi Şiria!
© Încă o încercare pentru cetăţile Şomioş şi Şiria
Consiliul Judeţean Arad scoate, din nou, la licitaţie proiectarea pentru cele mai cunoscute două cetăţi din judeţ.

Consiliul Judeţean Arad va scoate din nou la licitaţie realizarea proiectului tehnic pentru Cetăţile Şoimoş şi Şiria. Este a treia oară când Consiliul Judeţean încearcă să găsească arhitecţi interesaţi să realizeze proiectul celor două cetăţi. Primele două încercări au fost fără succes. Valoarea totală a proiectului tehnic pentru ambele obiective a fost calculată la 1,7 milioane de lei, fără TVA.

„Spuneam zilele trecute că găsim cu foarte mare greutate arhitecţi interesaţi să participe la procedurile de achiziţie publică şi asta îngreunează investiţiile. În ceea ce priveşte cele două cetăţi, la prima procedură, în februarie 2017, nu s-a prezentat nimeni. Am repetat-o, în cursul anului 2017, iar atunci operatorul economic participant la licitaţie a refuzat să răspundă solicitărilor de clarificări transmise de comisia de evaluare, deci în condiţiile legii procedura a fost anulată. Acum, încercăm a treia oară să găsim o firmă de proiectare care să ne dea soluţia referitoare la cetăţi, pentru ca în baza ei să putem accesa fondurile necesare renovării”, a explicat situaţia de acum preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca.

În atare condiţii, preşedintele CJA a decis să facă un apel public la arhitecţii interesaţi să proiecteze cele două cetăţi pentru a-şi depune oferta pentru servicii de proiectare, cercetare şi întocmirea documentaţiilor tehnico-economice.

Procedura de licitaţie cu numărul trei va fi lansată în luna aprilie. Cei interesaţi pot obţine informaţii suplimentare la Direcţia de Comunicare şi Strategii a Consiliului Judeţean Arad, Arad, strada Corneliu Coposu nr. 22, sau prin e-mail, transmiţând o solicitare la adresa consiliu@cjarad.ro.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor