Infrastructura, prioritară la Bârzava

De Alin Gherasim
9Comentarii
Infrastructura, prioritară la Bârzava
© Drumurile din Bârzava, la asfaltat Foto: JA
Administraţia locală din Bârzava şi-a propus să investească în modernizarea infrastructurii rutiere.

Uşor-uşor, asfaltul ia locul noroiului şi prafului în comuna Bârzava. Dacă vorbim despre reşedinţa comunei, respectiv satul Bârzava, cam 90 la sută din totalul străzilor sunt deja asfaltate. Asta însumează peste şase kilometri de străzi asfaltate. Pentru restul de zece la sută, se caută soluţii tehnice. Şi asta deoarece este vorba despre nişte văi pe care curg pâraie, astfel că aceste văi sunt destul de greu de asfaltat. „Avem două văi pe care nu le putem asfalta. Dar vrem să intervenim şi aici, să le modernizăm pe cât posibil. Încercăm să redirecţionăm cursurile de apă şi să oferim locuitorilor din zonă un acces facil spre locuinţele lor”, a spus Gabriel Faur, primarul din Bârzava.

Dar lucrările în infrastructură nu se rezumă doar la satul Bârzava. Şi în Monoroştia au fost asfaltate deja multe dintre străzile interioare. „Anul acesta vrem să mai asfaltăm aproximativ doi kilometri şi să închidem şi acest sat din punct de vedere al asfaltului”, a mai spus Faur. Un alt sat aparţinător care beneficiază de asfalt este Lalaşinţ. Aproximativ doi kilometri de străzi interioare vor fi asfaltate. Cea mai mare parte a fondurilor care au fost cheltuite până acum în investiţii în infrastructura rutieră au venit prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

Şi comunalele

Dar proiectele primăriei şi consiliului local Bârzava nu se rezumă doar la străzile interioare. Şi drumurile comunale au parte de atenţie. „Din drumul comunal 83, care leagă localităţile Lalaşinţ şi Belotinţ, 1,1 kilometri aparţin de comuna noastră, restul fiind al vecinilor din Conop. În ceea ce priveşte bucata noastră, se lucrează deja la proiectul tehnic şi ne-am propus ca, în acest an, să asfaltăm segmentul nostru de drum. Fondurile vor fi alocate din bugetul local”, a declarat primarul Gabriel Faur. Un alt drum comunal aflat în atenţia administraţiei locale din Bârzava este DC 79, dintre Căpruţa şi Groşii Noi. Lung de zece kilometri, drumul a intrat deja în modernizare. „Potrivit contractului, drumul ar trebui finalizat în 21 de luni. Dar, cel mai probabil, până la sfârşitul anului 2018, modernizarea va fi finalizată. Costurile acestei lucrări se ridică la aproximativ trei milioane de lei, fonduri europene nerambursabile”, a mai anunţat Faur.



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor