Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad stă pe un butoi de pulbere

De Ioana Costas
37Comentarii
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad stă pe un butoi de pulbere
Candidații la concursul pentru șefia Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad nu au reușit să obțină nota 7 pentru a fi declarați admiși. Instituția pare să stea pe un butoi de pulbere, gata să explodeze în orice moment. Cine va stinge focul la ISU Arad?

Încotro se îndreaptă una dintre cele mai importante instituții din Arad? Instituția în care arădenii își pun speranțele de fiecare dată când în județul Arad se ivește o situație de urgență.

Tot mai multe zvonuri indică faptul că tensiunea din sânul instituției, una care până acum nu a dat ocazii de bârfe, atinge cote care până la urmă vor deveni insuportabile, iar atunci totul va exploda. Se spune că doar cineva din exterior va putea calma spiritele. Ne referim aici la un inspector șef adus din alt județ. Și varianta pare tot mai plauzibilă, având în vedere notele obținute de cei trei care s-au prezentat la concursul pentru obținerea funcției de inspector șef a ISU Arad.

Concursul a avut loc în urmă cu câteva zile, iar Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a afișat pe site numele celor trei pretendenți, precum și notele obținute de aceștia. Așadar: lt. col. Cristian Gârbău, împuternicit inspector șef al ISU Arad a obținut nota 6, 46, lt. col. Ioan Țigan, împuternicit prim adjunct, a obținut nota 4, 85, iar colonel Vale Romel, împuternicit șef serviciu Inspecția pentru Prevenire a obținut nota 4, 48. În aceste condiții toți cei trei candidați au fost respinși. IGSU precizează că cei trei pot formula contestații dacă sunt nemulțumiți de notele obținute.

Din informațiile pe care le deținem, la sfârșitul lunii iunie expiră împuternicirea lt. col. Gârbău Cristian, cel care, tot potrivit informațiilor pe care le deținem, nu este foarte popular printre subalterni.

Cel mai probabil urmează organizarea unui nou concurs. Există și posibilitatea ca IGSU să aducă un om din exterior – împuternicit pentru 6 luni – pentru a mai calma apele la ISU Arad.



37Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor