Intalnire cu…Caragiale

De Vasile Filip
Intalnire cu…Caragiale
ARAD. Teatrul arădean propune publicului iubitor de cultură o întâlnire cu opera lui Caragiale prin spectacolul „Al tău vechi Caragiale!”, pus în scenă Valentin Voicilă, sâmbătă, 24 noiembrie, de la ora 19, în sala Studio a Teatrului „I. Slavici”.

„Ideea acestui spectacol este născută din realitatea vieţii. De multe ori suntem atât de singuri, deşi aparent comunicăm. Teatrul este un refugiu. A fost în perioada adolescenţei mele şi de-a lungul vieţii a reprezentat o oază în pustiul vieţii. Îi invit pe spectatorii noştri să mediteze la propria lor existenţă şi la această soluţie eternă, oferită de Caragiale: zâmbetul în asperităţile vieţii, meditaţia, jocul. Dacă le vom stăpâni, ne vom defini şi vom fi o bucurie pentru semenii noştri”, a declarat din „rolul” de regizor, Valentin Voicilă.

Un spectacol în care vor juca: Oltea Blaga, Roxana Sabau, Constantin Florea, Doru Nica, Dan Covrig şi Valentin Voicilă. „Aveţi în acest oraş un mare actor, pe care nu l-aţi cunoscut atât cât ar fi meritat! Ar fi trebuit să fie puse spectacole special pentru el! Este vorba despre Constantin Florea. După părerea mea, dacă ar fi avut şansele lui Robert de Niro, al fi fost la fel de mare!”, a declarat, înainte de premieră regizorul, încântat de echipa cu care a lucrat.

Şi de ce acest titlu? pentru că aşa îşi încheia Caragiale scrisorile către Vlahuţă, iar spectacolul ar putea deveni scrisoare pusă în scenă pentru fiecare spectator.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase