Întâlnire de urgență la Primărie. RETIM, trasă la răspundere

12Comentarii
Întâlnire de urgență la Primărie. RETIM, trasă la răspundere
Astăzi, începând cu ora 12, la Primăria Municipiului Arad, va avea loc o întâlnire de urgență, cu reprezentanții Primăriei, Consiliului Județean, ai ADI Deșeuri și RETIM.

„Situaţia alarmantă generată de noul operator de salubritate este motivul acestei întâlniri. Reprezentanţii Retim vor trebui să explice motivul pentru care nu-şi îndeplinesc obligaţiile contractuale şi mai ales să vină cu soluţii concrete şi rapide de rezolvare a situaţiei de criză”, transmit reprezentanții Primăriei.
La întâlnire vor participa Călin Bibarț, viceprimarul municipiului, Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean, Adrian Țolea, directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară – Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor, respectiv conducerea societății Retim.

Vă amintim faptul că Primăria Municipiului Arad, prin Direcția Generală Poliția Locală, a sancționat operatorul Retim cu peste 20.000 de lei, ieri. „În continuare Primăria Arad va fi cu ochii pe operatorul de salubritate şi se va asigura că acesta a înţeles care sunt obligaţiile contractuale în ceea ce priveşte municipiul Arad”, adaugă reprezentanții instituției.



12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor