Timpul alocat pentru efectuarea controlului unui automarfar, de polițiștii de frontieră români, se păstrează în media de 2-5 minute/camion, spun reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Arad.
Pentru fluidizarea traficului şi realizarea un control operativ, structurile teritoriale au luat măsuri de suplimentare a personalului care desfăşoară activităţi în punctele de trecere de la graniţa cu Ungaria. „A fost mărit numărul arterelor de control la automarfare, pe sensul de ieşire, astfel în P.T.F. Nădlac II sunt deschise patru fluxuri de control, iar la P.T.F. Nădlac și Vărșand câte două fluxuri. Polițiștii de frontieră români efectuează formalităţile de frontieră împreună cu autorităţile din statul vecin, sens în care se ține permanent legătura cu acestea în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât, controlul de frontieră să se desfășoare operativ prin folosirea la capacitate maximă a arterelor existente și suplimentarea de personal la controlul automarfarelor”, se arată într-un comunicat al STPF Arad.
Potrivit reprezentanților STPF Arad, în ultimele 24 de ore, prin punctele de trecere de la frontiera de vest a României aflate pe raza județelor Arad, Bihor şi Satu Mare, s-au efectuat formalităţile de frontieră pentru un număr de peste 9.250 de automarfare, din care aproximativ 6.000 pe sensul de ieşire din ţară.
Între 2 și 5 minute. Timpul alocat controlului unui camion la frontieră. Și atunci de unde aglomerația?
Între 2 și 5 minute. Timpul alocat controlului unui camion la frontieră. Și atunci de unde aglomerația?
Reactualizat la:
Reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad spun că aglomerația de la frontieră s-a format ca urmare a ridicării restricțiilor de circulație impuse de condițiile meteo din România și Bulgaria şi reluării traficului de mare tonaj, dar şi din cauză că pe teritoriul Ungariei, traficul pentru vehiculele de transport marfă este restricţionat în perioada sfârşitului de săptămână.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Poliţia Rutieră va sancţiona şoferii care opresc pe marginea drumului pentru „celebrele” poze din lanul cu rapiţă.
Local
Călin Bibarţ şi Iustin Cionca, alături de echipele lor de consilieri, şi-au depus candidaturile pentru alegerile din 9 iunie.
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!