Iohannis: „Județul Arad este unul dintre cele mai dinamice și puternice”

De Andreea Pintea
13Comentarii
Iohannis: „Județul Arad este unul dintre cele mai dinamice și puternice”
Exporturile, dar și evoluția impresionantă a mediului privat din județ, l-au determinat pe Klaus Iohannis să transmită un mesaj la deschiderea Târgului Economiei.

Preşedintele României, Klaus Iohannis a ținut să felicite administrația locală din Arad pentru organizarea Târgului Economiei Arădene. Acesta a transmis un mesaj citit în deschiderea evenimentului de către vicepreședintele CJA, Sergiu Bîlcea, prin care a punctat că „asemenea evenimente, dincolo de semnificația momentelor aniversare (n.r.- referire la Anul Centenar), trebuie să deschidă și noi perspective de dezvoltare pentru economia noastră”.

„România prosperă pe măsură ce regiunile sale se dezvoltă și sunt mai bine administrate. Din acest punct de vedere, județul Arad este unul dintre cele mai dinamice și puternice din România. Economia locală beneficiază de un important ritm de creștere, este dominată de un sector privat puternic, bazat pe competitivitate industrială și atractivitate investițională. Pentru fiecare angajat din sectorul public, Aradul are mai mult de 6 angajați în sistemul privat, cea mai mare proporție de acest fel, cu excepția Bucureștiului. Aradul este și o regiune puternic conectată cu economia europeană, prin exporturile care în anul 2017 au depășit 5% din exporturile totale ale României”, a mai punctat Iohannis în mesajul său.

Despre succesul din Arad, președintele a remarcat „că rețeta succesului dumneavoastră datorează foarte mult parteneriatului dintre autoritățile locale și investitori, fie ei cu capital românesc sau străin. Roadele acestui parteneriat se văd la fața locului – prin mediul de afaceri atractiv și competitiv. Județul dumneavoastră beneficiază de aportul unor companii importante, cu realizări notabile în industrie și agricultură. De la nume cu tradiție în economia noastră, precum Astra Vagoane Arad, cu exporturi pe cinci continente, până la noii jucători din industria de vârf, antreprenorii locali contribuie decisiv la dezvoltarea economică și socială în plan regional. Aradul este un exemplu de antreprenoriat și administrație bazat pe responsabilitate și viziune”.



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor