Cert este că Ion Iliescu este 100% de partea lui Voicilă : „Cine, în Arad, are autoritatea morală să-i interzică lui Voicilă să se exprime public, să vorbească despre revoluția din Arad, al cărei exponent a fost ? ”. Mai mult, Ion Iliescu îi transmite lui Voicilă să nu se lase descurajat de către cei care, din nu se știe ce motive și interese, vor să-i dezbine pe revoluționari. „Fac apel la revoluționarii din Arad care în decembrie 1989 au fost în stradă alături de Valentin Voicilă să-i restabilească statutul . Transmite-ți-i din patea mea că îl susțin moral și, deasemenea, transmiteți arădenilor că le doresc Sărbători Fericte și La Mulți Ani !” , a declarat pentru aradon Ion Iliescu.
Ion Iliescu: cine, în Arad, are autoritatea morală să-l conteste pe Voicilă?
Ion Iliescu: cine, în Arad, are autoritatea morală să-l conteste pe Voicilă?
Într-o convorbire telefonică pe care am avut-o, în a doua zi de Crăciun, cu Ion Iliescu, acesta s-a arătat „surprins și revoltat” de faptul că revoluționarul Valentin Voicilă nu a fost lăsat să se exprime public la manifestările organizate pentru comemorarea revoluției la Arad (nu revenim la controversele legate de aceasta, pentru că, așa cum am scris, există niște enigme noi ale revoluției și nu putem afirma cu probe cine are dreptate).
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Poliţia Rutieră va sancţiona şoferii care opresc pe marginea drumului pentru „celebrele” poze din lanul cu rapiţă.
3
Local
Călin Bibarţ şi Iustin Cionca, alături de echipele lor de consilieri, şi-au depus candidaturile pentru alegerile din 9 iunie.
2
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!