Iustin Cionca (PNL Arad): „Fiecare funcționar din subordinea mea va trebui să muncească, în mandatul meu, pentru ca Aradul și arădenii să fie apreciați și respectați atât la ei acasă, cât și la București!” (P)

Reactualizat la:
COMANDAT DE : PNL ARAD REALIZAT DE : S.C. LEXUS PUBLICITATE SRL COD MANDATAR FINANCIAR : 11160004
COMANDAT DE : PNL ARAD REALIZAT DE : S.C. LEXUS PUBLICITATE SRL COD MANDATAR FINANCIAR : 11160004
Domnule Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean ce le transmite arădenilor, de Ziua Națională?

-Să fie mândri de Aradul lor, pentru că aici s-au pus bazele Marii Uniri! Aradul a fost capitala politică a românilor transilvăneni în urmă cu o sută de ani, presa arădeană a fost purtătorul de cuvânt al unioniștilor, oamenii din Arad au muncit pentru pregătirea unirii. Aici s-au purtat cele mai importante tratative, iar dacă astăzi doar Alba Iulia, nu și Aradul, este considerat orașul Marii Uniri, este o mare nedreptate, pe care o vom repara!

Cum o veți repara?

-Prin afirmarea răspicată a rolului Aradului în Marea Unire! O vom spune permanent, pe toate canalele! În mandatul meu, cel puțin în următorii trei ani, vom pune un accent deosebit pe promovarea Aradului, a valorilor locale. Le-am cerut colegilor mei de la Consiliul Județean și de la Centrul Cultural al Județului Arad o strategie pentru ca Aradul să își redobândească acea carte de vizită de vatră a Marii Uniri și să mutăm centrul de greutate al manifestărilor de 1 decembrie și pe județul nostru.

Și s-a întâmplat ceva concret?

-Da, chiar s-a întâmplat! Anul acesta avem, împreună cu Centrul Municipal de Cultură și cu Primăria Municipiului Arad, patru zile de manifestări dedicate promovării rolului Aradului în Marea Unire. În data de 28 noiembrie, la Consiliul Județean, am premiat, într-un eveniment unic până acum, elevi arădeni care au participat la concursul de cultură generală organizat de Consiliul Județean, cu trimitere la rolul în Marea Unirea. În data de 29 noiembrie, Liviu Maior a venit la Arad. Am lansat filmul documentar „Arad, o istorie necunoscută”, realizată de o echipă de cineaști bucureșteni, cu un scenariu scris de un jurnalist arădean și de un cercetător din Capitală. Filmul va fi prezentat și la București. În 30 noiembrie, am găzduit elita cercetătorilor istorici din vestul României, într-un simpozion de foarte bună calitate, despre ”România celor trei capitale: Arad-Alba Iulia-București”, un concept lansat de Universitatea „Vasile Goldiș”. Iar în 1 decembrie organizăm evenimente frumoase, cu artiști apreciați la nivel național.

Dar este suficient?

-Începând cu 1 decembrie 2016, adică începând de astăzi, există un proiect coerent, concret, așa cum nu a existat niciodată până acum, să aducem Aradul în prim-plan, să îl așezăm în manualele de istorie într-un loc mult mai vizibil. Am cerut explicații despre Monumentul Marii Uniri și vă spun foarte clar: dacă se va prelungi această tevatură între Ministerul Culturii și sculptorul care a ridicat banii pentru monument, dar nu ni l-a livrat, căutăm o altă soluție. Nu voi lăsa ca Aradul să fie bătaia de joc a nimănui, mai ales nu într-o chestiune de suflet, atât de importantă pentru arădeni! Revenind, tot ce se va întâmpla în următorii trei ani la nivelul Centrului Cultural al Județului Arad trebuie să aibă în vedere că Aradul e ignorat, și nu mai trebuie să fie ignorat; că la nivel național nu se vorbește suficient de mult despre Arad; că eforturile arădenilor trebuie promovate mult mai eficient la scara întregii țări! Mesajul meu de 1 decembrie este că avem un județ binecuvântat, cu oameni extraordinari, și fiecare funcționar din subordinea mea va trebui să muncească, în mandatul meu, pentru ca Aradul și arădenii să fie apreciați și respectați atât la ei acasă, cât și la București!