Jandarmii, pregatiti in domeniul drogurilor

De Ioana Costas
Jandarmii, pregatiti in domeniul drogurilor
ARAD. Întâlnire între specialişti ai Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CRPECA) Timişoara, ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Arad şi jandarmii arădeni.

Aceştia s-au întâlnit săptămâna trecută la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Arad, pe durata a patru zile. În cadrul acestor activităţi, jandarmilor le-au fost prezentate conceptele de bază utilizate în prevenirea consumului de droguri, principalele categorii de droguri, efectele consumului acestora şi factorii de risc şi cei de protecţie identificaţi în acest domeniu precum şi tehnici de comunicare eficientă.

„Sesiunea de formare în domeniul prevenţiei consumului de droguri s-a desfăşurat în baza protocolului de colaborare încheiat între Agenţia Naţională Antidrog şi Inspectoratul General al Jandarmeriei Române. Agenţia Naţională Antidrog a fost reprezentată de comisar şef Tomiţă Mihaela, şef C.R.P.E.C.A. Timişoara, Mariana Iridon şi Adela Şleam de la C.P.E.C.A. Timişoara, respectiv Florin Bîşcă de la C.P.E.C.A. Arad”, au declarat reprezentanţii IJJ Arad.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !