aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
România
Instalații frigorifice ce aparțin unui singur lanț comercial au ajuns la temperaturi anormale, în urma unui atac informatic

Instalații frigorifice ce aparțin unui singur lanț comercial au ajuns la temperaturi anormale, în urma unui atac informatic

la 3 November 2026 20:16 Reactualizat la: 3 November 2026 20:50

Instalații frigorifice ce aparțin unui singur lanț comercial au ajuns la temperaturi anormale, în urma unui atac informatic

Foto: DNSC
3 November 2026 20:16 Reactualizat la: 3 November 2026 20:50
Șase magazine din România care aparțin unui singur lanț comercial au raportat creșteri anormale ale temperaturilor echipamentelor frigorifice, potrivit unei alerte publicate, marți, de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), în contextul valului de atacuri cibernetice asupra sistemelor frigorifice din mai multe țări din Europa.
Șase magazine din România care aparțin unui singur lanț comercial au raportat creșteri anormale ale temperaturilor echipamentelor frigorifice, potrivit unei alerte publicate, marți, de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), în contextul valului de atacuri cibernetice asupra sistemelor frigorifice din mai multe țări din Europa.

Trimite articolul

X

Contactați de AGERPRES, reprezentanții Directoratului au explicat că, potrivit legislației NIS (Network and Information Security, n.r.) în vigoare, cei care raportează incidente nu pot fi menționați fără acordul lor.

‘În urma alertei DNSC din 14 octombrie 2026, privind compromiterea unor sisteme de administrare a instalațiilor frigorifice în Franța, la data de 2 noiembrie 2026 a fost raportat un nou val de atacuri cibernetice asupra sistemelor frigorifice din Europa, fiind semnalate incidente în Belgia, Suedia, Țările de Jos, Luxemburg, Irlanda și Estonia. Presa internațională a relatat, de asemenea, incidente sau suspiciuni de compromitere în Finlanda, Danemarca, Italia și Portugalia. La aceeași dată au fost raportate și în România creșteri anormale ale temperaturilor echipamentelor frigorifice din șase magazine care aparțin unui singur lanț comercial’, precizează sursa citată.

Echipamentele vizate atacuri sunt: Danfoss AK-SC – inclusiv modelul AK-SC 355, retras din fabricație și fără suport de securitate; Danfoss AK-SM 800 – declarat End of Life (EOL) în anul 2021, pentru care producătorul nu mai furnizează actualizări de securitate; Danfoss AK-SM 800A/AK-SM 8xxA – în special dispozitivele care rulează versiuni software vulnerabile, anterioare 4.2 sau 4.3.1, în funcție de vulnerabilitatea analizată; Copeland XWEB și Dixell XWEB – familii de sisteme de management al refrigerării.

‘Prezența unui echipament din familiile enumerate nu reprezintă, în sine, o confirmare a compromiterii. Identificarea versiunii firmware, a configurației și a expunerii în rețea este necesară pentru evaluarea riscului. Versiunea afișată pe pagina de autentificare a unei interfețe de management nu trebuie considerată automat versiunea firmware a controllerului. Atacurile raportate presupun obținerea accesului neautorizat la sistemele de control al instalațiilor frigorifice și modificarea parametrilor de funcționare ai acestora. Unul dintre mecanismele observate constă în activarea neautorizată a ciclurilor de dezghețare. Activarea nejustificată sau prelungită a acestui proces poate întrerupe funcționarea normală a răcirii și poate determina creșteri semnificative ale temperaturii. În funcție de configurația instalației, compromiterea sistemului de management poate permite inclusiv modificarea valorilor de referință ale temperaturii, intervenții asupra programelor de funcționare sau modificarea configurației alarmelor’, explică specialiștii DNSC.

Conform informațiilor publicate de CERT-FR și producătorul echipamentelor, Danfoss, o parte dintre sistemele vizate utilizează versiuni software învechite sau echipamente care nu mai beneficiază de suport și actualizări de securitate (EOL).

Ca recomandări generale pentru situația în care echipamentele nu au fost compromise, experții în securitate cibernetică menționează: restricționarea accesului din Internet a echipamentelor, precum și a oricărui echipament accesibil printr-o adresă IP publică; verificarea integrală a configurației echipamentelor, în special a programelor de dezghețare; verificarea accesului la distanță prin VPN securizat sau printr-o rețea protejată; aplicarea bunelor practici recomandate de către producător – actualizarea firmware-ului la cea mai recentă versiune, setarea nivelului de securitate ‘Strict’ și verificarea schimbării parolelor implicite.

În ceea ce privește echipamentele care au fost deja compromise se recomandă: restricționarea accesului din Internet a echipamentelor afectate, precum și a oricărui echipament accesibil printr-o adresă IP publică; resetarea echipamentului la setările din fabrică; restabilirea accesului la distanță exclusiv prin VPN securizat sau printr-o rețea protejată (aplicarea regulilor de filtrare a adreselor IP la nivelul echipamentelor de tip firewall, ca măsură temporară de urgență); reconfigurarea echipamentului în vederea repunerii în funcțiune; aplicarea bunelor practici recomandate de producător (actualizarea firmware-ului, aplicarea unui nivel de securitate strict, schimbarea parolelor implicite).

Specialiștii atrag atenția asupra faptului că resetarea dispozitivelor la setările din fabrică poate elimina mecanismele de persistență ale atacatorului, dar nu este suficientă, deoarece un echipament care rămâne expus în Internet poate fi compromis din nou.

‘Repetarea unor incidente similare la numai câteva săptămâni de la atacurile raportate în Franța, precum și semnalarea unor posibile incidente pe teritoriul României, subliniază necesitatea unor măsuri imediate de prevenire, verificare și reducere a expunerii. DNSC atrage atenția asupra riscurilor majore asociate menținerii în Internet a interfețelor de administrare ale echipamentelor OT, în special în cazul sistemelor învechite, fără suport de securitate sau administrate de la distanță prin conexiuni nesigure. Impactul acestor atacuri nu se limitează la compromiterea echipamentelor informatice, ci se poate extinde asupra siguranței produselor alimentare, continuității activității economice și funcționării infrastructurilor care depind de controlul permanent al temperaturii’, notează Directoratul.

În acest sens, DNSC recomandă tuturor organizațiilor vizate să trateze aceste amenințări cu prioritate, să verifice inclusiv sistemele administrate de furnizori externi și să implementeze măsuri adecvate de protecție, înainte ca expunerea existentă să conducă la compromiterea infrastructurilor operaționale.

Un atac cibernetic major a avut loc, luni, în Belgia, fiind afectate zeci de supermarketuri ale retailerilor Delhaize, Carrefour și Spar, dar și alte lanțuri de magazine, după cum a informat Euronews.

În plus, au avut de suferit supermarketuri din Suedia, Țările de Jos, Estonia, Luxemburg, Finlanda și Irlanda. În urma incidentului, temperatura în frigidere și congelatoare a crescut semnificativ, astfel încât au trebuit să fie aruncate alimente în valoare de zeci de mii de euro.

Conform publicației Le Soir, în Belgia erau afectate aproximativ 40 de supermarketuri Delhaize Proxy, 15 magazine Carrefour Shop & Go, cinci unități din benzinării ale Spar Q8 și 15 magazine Intermarché. De asemenea, grupul de măcelării De Laet en Van Haver a informat că frigiderele funcționează defectuos, iar IKEA a informat că magazinul său Bergen din Mons este afectat.

Și reprezentantul Carrefour Belgia, Mich Vergauwen, a confirmat un atac cibernetic și a adăugat că impactul este extrem de limitat.

Evenimentele au avut loc în noaptea de duminică spre luni, provocând creșterea bruscă a temperaturii în frigidere. Probleme s-au semnalat și la unele magazine ale lanțului suedez de supermarketuri ICA. Atacuri similare au avut loc în urmă cu doar câteva săptămâni în Franța.

Danfoss, compania care livrează softul instalațiilor frigorifice afectate în atacul de luni, dar și în cel din Franța, a dat vina pe clienții care nu și-au actualizat softul.

Un număr de 13 magazine SuperValu din Irlanda erau afectate de atacul cibernetic suspect, conform declarației proprietarului Musgrave.

În Estonia, doar un supermarket Selver a fost ținta atacului, potrivit presei locale.

În Țările de Jos, instalațiile frigorifice de la cel puțin șapte companii au fost atacate, a anunțat un purtător de cuvânt al Danfoss. Numele firmelor nu au fost dezvăluite.

De asemenea, Delhaize a suspendat sistemul de comenzi în Luxemburg, ca măsură de precauție.

Presa din Finlanda a informat că sunt afectate unele supermarketuri K Group, unul din cei mai mari retaileri din Finlanda.

Sursa: AGERPRES

Trimite articolul

X
Taguri:
atac informatic ,
atentionare DNSC ,
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) ,
DNSC ,
frigidere
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Fie ploaie, fie soare, turneul a stat „în picioare”
    2
    Ramon Geanâm, în continuare la conducerea DIICOT
    3
    Instalații frigorifice ce aparțin unui singur lanț comercial au ajuns la temperaturi anormale, în urma unui atac informatic
    4
    Telefoane noi cu sistem de operare Android, vândute cu amenințări informatice preinstalate, avertizează experții
    5
    Trei drone, detectate în apropierea localității ucrainene Vâlkove. Nu au pătruns în spațiul aerian național
    6
    Niculescu, după discuțiile cu partidele și grupurile parlamentare: Sunt optimist. Toate opțiunile rămân în picioare
    7
    VIDEO. Profesor bătut în curtea unei școli din Timișoara, într-un scandal în care au fost implicați elevi și părinți
    8
    Prima vizită la dentist: cum transformăm emoțiile copilului într-o experiență pozitivă?
    9
    FCC UAV deschide runda a 3-a din campionat
    10
    Liga 6 - Ghioroc, de neoprit

    România

    Instalații frigorifice ce aparțin unui singur lanț comercial au ajuns la temperaturi anormale, în urma unui atac informatic
    Șase magazine din România care aparțin unui singur lanț comercial au raportat creșteri anormale ale temperaturilor echipamentelor frigorifice, potrivit unei alerte publicate, marți, de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), în contextul valului de atacuri cibernetice asupra sistemelor frigorifice din mai multe țări din Europa.

    Mapamond

    Noua putere din Serbia va menţine obiectivul aderării la UE, dar nu va adopta sancţiuni contra Rusiei
    Noua majoritate sârbă provenită din mişcarea studenţilor va menţine aderarea la Uniunea Europeană ca „obiectiv strategic”, dar va continua să nu participe la sancţiunile împotriva Rusiei, a declarat marţi pentru AFP unul din capii ei de listă.

    Mapamond

    Trump își apără bilanțul în ziua scrutinului
    Președintele american Donald Trump și-a apărat bilanțul, marți, într-un interviu acordat Fox News, la doar câteva ore după deschiderea primelor secții de votare în Statele Unite în alegeri cruciale pentru viitorul mandatului său, relatează AFP.

    Local

    ISU Arad caută voluntari. Înscrierile sunt deschise permanent
    Arădenii cu vârste cuprinse între 16 și 65 de ani se pot înscrie în programul „Salvator din pasiune”, derulat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad. Pentru început, este necesară doar depunerea unei cereri. 1

    Local

    Scad virozele, dar cresc pneumoniile
    Numărul infecțiilor respiratorii a scăzut în ultima săptămână în județul Arad, însă cazurile de pneumonie sunt în creștere. În total, 52 de persoane au avut nevoie de internare în spital.

    Local

    Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a pus sechestru pe 10 milioane de lei 
    Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad anunță un sechestru de peste 10 milioane de euro, într-un dosar cu 100 de păgubiți. Oamenii au plătit mașini pe care nu le-au mai primit. 1

    UT Arad

    La zi în fotbalul feminin arădean
    JUCU. În cadrul etapei a 8-a a ligii secunde la fotbal feminin, UTA nu a avut nici o șansă în deplasarea de la Univ. Cluj. Gazdele s-au impus cu 6-1, reuşita grupării roş-albe purtând semnătura Carlei Kugler.

    ARADON Sport local

    Halterofilii CSM Arad, pe podiumul naţional
    BASCOV. Secţia de haltere a CS Municipal Arad, coordonată de antrenorul Adrian Jigău, a obţinut 11 medalii la Campionatul Național de tineret.

    Local

    Lovit cu ciocanul în cap, de un bărbat de 77 de ani
    Un bărbat de 77 de ani a fost reținut de polițiști după ce a lovit un alt bărbat cu un ciocan. Victima a ajuns la spital.
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.