În fiecare an liberalii arădeni ne anunță că își deschid partidul. De ce, era închis? Și cum îl deschid? Acceptă noi membri, persoane respectate în societate, dar care nu au vreo șansă reală să participe la luarea deciziilor interne. Puterea rămâne în continuare bine strânsă în pumnul celor care o țineau deja captivă și care nu au nici cea mai mică intenție de a-i da drumul. Atunci de ce acest circ? Deschiderea reală ar fi dacă cei care au condus până acum s-ar lua de mânuțe, ar pleca și i-ar lăsa pe cei noi să conducă. N-o să vedeți așa ceva. Trăiască partidul!

Tot mare vâlvă fac liberalii arădeni, prin reprentanții lor, că au scos păcănelele din oraș. Din nou perdea de fum, din nou vă induc în eroare. Din cei 6 consilieri PNL doar 2 au votat pentru interzicerea jocurilor de noroc în Arad, 2 s-au abținut, unul a fost absent și unul s-a declarat incompatibil. Noroc cu PSD, USR și UDMR, altfel inițiativa primarului liberal se lovea de interesele partidului, interese care nu vizau eliminarea cazinourilor. Până la urmă, propunerea neluată în seamă a consilierului Aslău de a muta păcănelele într-o zonă separată este cea care a izbândit. Jocurile de noroc s-au relocat în Vladimirescu, o comună atât de apropiată de oraș încât poate fi considerată cartier. Să nu vă șocați, dar în Vladimirescu din 17 consilieri locali, 12 sunt liberali. Trăiască partidul!

Acum, probabil de plictiseală, s-au apucat să strângă semnături. Adică arădenii sunt îndemnați să semneze că vor pasaj subteran la Podgoria și parcare subterană în Piața Avram Iancu, iar cu listele de semnături vor să pună presiune pe administrația locală să onoreze promisiuni electorale făcute acum 20 de ani. Păi sunteți parte a administrației locale, domnilor liberali! Mai mult, sunteți parte a unui guvern care ar putea sprijini aceste investiții, dacă în visteria locală nu sunt bani pentru așa ceva.

Cam așa arată o piesă perfectă de teatru politic absurd, unde actorii principali au uitat complet ce rol joacă în piesă. Păi bine, domnilor liberali, când ești la putere și în municipiu și în județ și la guvernare, de ce strângi, mai exact, semnături? Ca să puneți presiune… pe voi înșivă? Să ieși în stradă cu tabele și pixuri, strigând în gura mare că Aradul are nevoie de pasaj la Podgoria și parcare în Piața Avram Iancu, promisiuni care deja au făcut majoratul prin sertarele partidului, este definiția supremă a ipocriziei. Practic, PNL Arad organizează un protest pașnic, sub formă de petiție, împotriva PNL Arad. Pasajul de la Podgoria a devenit un fel de mit urban al Aradului, o legendă care se reactivează periodic, de obicei când se termină alte subiecte de dispută politică. Să recunoști indirect, prin aceste liste, că o promisiune din anii 2000 a rămas la stadiul de maculatură, nu e o dovadă de implicare civică, ci o autodenunțare a neputinței. Cât despre parcarea din Piața Avram Iancu, știți foarte bine că nu e fezabilă, că nu rezistă niciunui calcul economic.

Alegerea acestor două proiecte-fantomă nu este deloc întâmplătoare. Este ca și cum mecanicii dintr-o echipă de Formula 1 ar desumfla roțile propriei mașini în timpul cursei, iar apoi ar strânge semnături în tribune ca să protesteze că pilotul conduce prea încet. În loc să-și ajute primarul să conducă orașul, consilierii și activiștii PNL au inventat „subminarea prin birocrație cetățenească”. Să strângi semnături de la cetățeni pentru proiecte grandioase pe care știi sigur că primarul tău nu le va face (pentru că nu are bani sau pentru că studiile de fezabilitate au expirat de trei ori) este lovitura perfectă sub centură. Când partidul tău îți organizează petiții în stradă ca să-ți arate cum se face treaba, e clar nu mai ai nevoie de dușmani în opoziție. Trăiască partidul!