„Jucării de foc” la Turnul de Apă

De Valentin Goran
1Comentariu
„Jucării de foc” la Turnul de Apă
© FOTO: Vali Goran
Vineri, 8 iulie, a fost vernisată o expoziție inedită intitulată „Jucării de foc”, ce va fi deschisă publicului până pe 28 august, la Galeria „Turnul de Apă”.

Motive de bucurie pentru cei mici. Atât micuții, cât și cei mari vor putea vedea în cadrul expoziției nu mai puțin de 100 de machete și jucării ce reprezintă autospeciale de pompieri și artefacte reprezentând echipamente de protecție individuală, tehnică de intervenție și elemente de echipament din dotarea structurilor de pompieri și apărarea civilă. Mașinuțele expuse în cadrul vernisajului sunt colecția colonelului Dan Paicu, care mai bine de 30 de ani a lucrat în cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad – ISU Arad.

Dragoste de pompier

„Prin această expoziție îmi doresc ca cei mici să se apropie mai mult de pompieri, să fie fascinați și, de ce nu, să își dorească ca într-o zi să salveze și ei vieți. Munca pompierilor trebuie apreciată, este o muncă grea depusă zi de zi, pentru a salva vieți omenești. Mi-aș dori ca arădenii să fie mult mai activi în ceea ce înseamnă societate civilă prin astfel de activități”, a declarat Dan Paicu, în deschiderea vernisajului.

Expoziția „Jucării de foc” este organizată în cadrul proiectului „Tradițiile pompierilor pe Valea Mureșului”, finanțat de către Centrul Cultural Municipal Arad.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor