Jucătorii, apăsați și timorați de miza partidei

De Leo Sfara
4Comentarii
Jucătorii, apăsați și timorați de miza partidei
BUCUREŞTI. La finalul jocului de azi cu Rapid, antrenorul UTA-ei, Laszlo Balint a declarat: „Din păcate, am pierdut un joc de la care speram să obținem mult mai mult.

Am intrat forte greu în joc, am avut jucători care au fost apăsați de atmosferă, au fost – cred eu – timorați puțin de miza meciului, dar nu e niciun fel de problemă, mergem mai departe. Trebuie să învățăm cu toții din ce s-a întâmplat la această partidă, în special jucătorii tineri, că pentru a face pași către un nivel cu adevărat foarte important trebuie să fii bun şi în astfel de meciuri. Vreau să le mulțumesc băieților că au făcut un efort foarte mare, au fost unii care au strâns din dinți, a doua repriză chiar am fost mai bine, însă nu am reușit să împingem jocul către careul advers. Am pasat, am dominat steril, iar cei de la Rapid au fost mult mai hotărâți și determinați și și-au creat – pe lângă goluri – cele mai mari ocazii. Felicit Rapidul, a demonstrat în multe momente că au fost mai buni ca noi. Noi trebuie să facem tot posibilul să facem cât mai multe puncte din meciurile care ne-au mai ramas de jucat până la final. Pentru asta, avem nevoie de energie, multă energie”.

La rândul său, tehnicianul Rapidului, Daniel Pancu a spus: „Consider că rezultatul este unul absolut meritat. A fost un spectacol agreabil și în tribune, rivalitate, starea terenului a mai influențat unele faze, se putea mai multe goluri, scorul putea fi 6-3, sau 7-3. S-a făcut o bună propagandă fotbalului de liga a II-a, echipe de tradiție, ritm, intensitate, orgolii, care nu pot duce decât la creșterea nivelului fotbalistic. La acest joc am avut unitatea care ne-a lipsit la alte partide”.

Taguri: , ,


4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor