Jurnal arădean, un prieten vechi şi bun

De Diana Dutu
Reactualizat la:
Cei mai fideli cititori din decembrie au fost premiaţi ieri de Jurnal arădean FOTO: DIANA DUŢU
Cei mai fideli cititori din decembrie au fost premiaţi ieri de Jurnal arădean FOTO: DIANA DUŢU
Cum altfel să consideri ziarul care îţi intră zi de zi în casă, Jurnalul pe care de-abia aştepţi să-l primeşti ca să-l citeşti?

Cei mai norocoşi zece abonaţi din luna decembrie, ultimii câştigători din acest an ai concursului „Premiile de fidelitate Jurnal arădean”, au fost premiaţi ieri cu câte 200 de lei. Întâlnirea cu cei zece fideli s-a consumat într-o atmosferă marcată de apropierea sărbătorii Crăciunului şi ne-a oferit ocazia de a afla gândurile, opiniile cititorilor noştri despre ziarul pe care îl citesc cu plăcere zi de zi.

„Parte din identitatea noastră”

„Aproape pe nesimţite au trecut 60 de ani de când în casa mea intră un prieten bun: ziarul local, sub diversele sale nume – Flacăra Roşie, Adevărul, Jurnal arădean. Cu acest ziar am avut şi foarte multe satisfacţii. În anul 1970 am câştigat un aparat foto din partea ziarului la un concurs pentru «cel mai bun reportaj». De atunci relaţia mea cu ziarul s-a strâns, fiindu-mi publicate articole însoţite de fotografii. Au trecut ani mulţi, dar eu nu mă voi desprinde de Jurnal arădean. E ziarul pe care îl aştept zilnic” – mărsturiseşte Vasile Motocea, cititor fidel şi colaborator constant al paginii noastre de scrisori.

„Acest ziar m-a ajutat foarte mult în ultimii 17 ani, de când sunt abonat la el; m-a format, mi-a ridicat nivelul de cultură. Jurnal arădean prezintă toate problemele vieţii noastre, din judeţ. Eu îl citesc de la prima până la ultima pagină şi îmi fac un conspect în memorie astfel încât pot să vorbesc documentat, oricând despre orice subiect dacă mă întâlnesc cu cineva” – spune lipovanul Jon Medinţu.

Cornel Volentir din Pâncota e un vechi abonat al Jurnalului arădean şi zice că „de-abia aşteptăm dimineaţa să vină poşta să primim ziarul şi să îl citim. E foarte bine structurat şi bogat în conţinut” – opinează pâncotanul. „Jurnal arădean e… în regulă. Mai întâi văd titlurile pe internet, iar apoi citesc în ziar articolele, în întregime” – completează Nicoleta Băeşu.

„Ziarul local face parte din identitatea noastră. Orice arădean are datoria morală de a fi la curent cu viaţa judeţului. E vorba de apartenenţa la comunitate. Ziarul local ne oferă şansa de a simţi că suntem parte a comunităţii” – punctează Florea Preoteasa. El poate fi considerat un mare norocos dat fiind că decembrie 2015 e prima lună în care s-a abonat la Jurnal arădean şi a şi câştigat un premiu de fidelitate. Tot la primul câştig se află şi Vergina Ciorba din Turnu, dar e pentru a treia oară când completează cu numele ei talonul de participare la concurs. Jon Medinţu şi Radu Nenadov au fost premiaţi, ieri, pentru a două oară la concursul dedicat abonaţilor noştri, în timp ce Vasile Motocea, Delia-Florinela Vornicu şi Nicoleta Băeşu se află la al treilea premiu de fidelitate. „M-am şi gândit că o vreme nu o să mai particip la concurs că prea sunt norocoasă. Mai trebuie să câştige şi alţii” – spune altruista Delia-Florinela Vornicu din Păuliş.

Ce fac cu banii

Jon Medinţu va împărţi premiul de fidelitate celor doi nepoţi ai săi, Andreea şi Ciprian. Şi Radu Nenadov le va da banii celor trei nepoţi „care mă aşteaptă acasă”. La fel, şi Cornel Volentir se gândeşte la „nepoţii cei dragi”, dar şi la soţia sa căreia îi va face un cadou cu ocazia zilei de naştere pe care o serbează chiar de Revelion. Florea Preoteasa va folosi cei 200 de lei de la Jurnal arădean pentru a achita poliţa de asigurare auto. Imediat ce a intrat în posesia premiului, Nicoleta Băeşu s-a grăbit la o întâlnire cu Moş Crăciun, care o aştepta la magazinul de jucării cu o ofertă bogată pentru fiul său, mare fotbalist.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase