La trienala de la Lodz

De Vasile Filip
La trienala de la Lodz
Elena Stoinescu a dus „Soarele” la Trienala internaţională de tapiserie de la Lodz.

Artistul plastic arădean Elena Stoinescu a fost invitată (în urma unei jurizări) şi a participat, recent, la Trienala de artă decorativă de la Lodz (în Polonia).

La acest eveniment cultural internaţional au fost prezenţi 136 de artişti din 46 de ţări. Elena Stoinescu este prezentă în expoziţie cu o lucrare de tapiserie, cu titlul „Soare”.

La vernisaj

„Expoziţia – ne-a spus artista – este deschisă, până în octombrie, la Muzeul «Fabrica albă” – în fapt clădiri monumentale ale fostelor fabrici textile din secolele XIX-XX, din acest oraş cu o mare tradiţie în acest domeniu al industriei uşoare. La vernisaj, am fost impresionată că pe faţada edificiului erau arborate drapelele tuturor ţărilor participante şi, când am văzut steagul nostru tricolor, am fost copleşită şi înălţată. La deschidere au fost multe oficialităţi şi, având în vedere participarea artiştilor din atâtea ţări din lume, parcă am fost în Turnul Babel”.

Despre „Soare”

Lucrarea Elenei Stoinescu este realizată în tehnică mixtă, cu diverse materiale pe care a încercat să le pună în dialog ca să reprezinte pământul, munca, roadele şi soarele care le luminează pe toate.

Catalog

Fiecare participant a primit un catalog de o ţinută grafică deosebită. Artiştii prezenţi în expoziţie au câte o pagină cu reproducerea lucrării iar, în a doua parte a catalogului, aceştia se bucură de o prezentare (în polonă şi engleză) a activităţii loc artistice.stoinescu 4



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase