Când vă plimbaţi printr-o pădure, inclusiv în Parcul Natural Lunca Mureşului, s-ar putea să găsiţi printre frunzele căzute la pământ unele „mingiuţe” lemnoase, de mărimea unei nuci, dar care în mod evident nu sunt fructe. De asemenea, pe unele frunze ale arborilor se pot vedea de multe ori anumite umflături cărnoase care ne atrag atenţia. Toate acestea sunt căsuţele unor insecte. Ele se mai numesc şi gale.

Ce sunt galele?

Galele sunt creşteri anormale ale ţesuturilor unor plante, sub acţiunea unui parazit extern de natură animală sau vegetală. Pentru parazit, gala reprezintă locul de adăpost şi hrană. Cele mai multe gale sunt provocate de organisme animale şi, în special, de insecte. Acestea îşi depun ouăle într-un organ al plantei aflat în plin proces de creştere (mugure sau floare). În cele mai multe cazuri, gala începe să se formeze după ce larva iese din ou şi începe să se hrănească. Larva insectei rămâne înăuntrul galei şi se hrăneşte cu ţesuturile din care aceasta este formată, urmând ca după ce se transformă în adult să sape o galerie şi să părăsească formaţiunea (de regulă după trecerea iernii). Aşadar, aceste „umflături” de pe plante reprezintă locul perfect de adăpost şi de hrănire pentru odraslele multor specii de insecte. În funcţie de organul atacat al plantei (muguri sau flori) şi de organismul parazit, galele au forme şi dimensiuni diferite, constituind un domeniu fascinant al biologiei.

Pot fi găsite în coronament sau pe sol

În România au fost identificate, până în prezent, cel puţin 165 de specii de insecte care provoacă formarea galelor. Poate cele mai interesante, ca aspect şi dimensiuni, sunt galele care se formează pe stejari, ele fiind, de altfel, şi cel mai des studiate. Aceste gale sunt provocate de viespii din familia Cynipidae. Ele pot fi observate în pădure în coronamentul arborilor sau arbuştilor sau, în multe cazuri, pe sol. Unele dintre ele au forma unor „mingiuţe” lignificate de dimensiunile unor nuci pe care le putem confunda cu nişte fructe. De fapt, aceste formaţiuni adăpostesc o viespe care se dezvoltă acolo din faza de ou până în faza de adult. La maturitate, insecta sapă un tunel în interiorul galei şi apoi face un orificiu prin care va ieşi. Participanţilor la programele educaţionale le spunem, în cuvinte mai simple, că aceste formaţiuni sunt „căsuţele unor insecte”.

Galele folosite în tăbăcărie

Deşi formarea galelor are un oarecare impact negativ asupra plantei-gazdă, prin deformarea fructelor, distrugerea mugurilor terminali şi laterali sau prin slăbirea puterii de vegetaţie a plantei, în decursul timpului ele au fost folosite de către oameni în diverse scopuri.

Cea mai importantă utilizare a galelor a fost în tăbăcărie, datorită conţinutului ridicat de tanin. În oraşul Pâncota, din judeţul Arad, de exemplu, galele au fost folosite în tăbăcirea pieilor, până în preajma anului 2000. În această zonă se valorificau, cu precădere, galele de Andricus quercuscalicis, numite „cobii”. Localnicii din satele apropiate oraşului Ineu strângeau cantităţi mari de „cobii” şi le transportau cu ajutorul căruţelor la Pâncota. Aici erau vândute tăbăcarilor, la un preţ echivalent cu preţul porumbului la acea dată. Tăbăcarii le uscau în podurile caselor sau ale atelierelor, timp de aproximativ o lună, după care le măcinau la moara cu piatră din localitate. Făina obţinută era amestecată cu apă, apoi fiartă în căldări de cupru cu o capacitate de cca. 300 de litri (se folosea un sac de 40 kg de gale la cca. 250 de litri de apă). Rezultatul se turna peste piei, în aşa-numitele „butoaie rotative”. Pieile erau complet pătrunse de tanin după cca. o lună de zile. Se tăbăceau în acest fel cu precădere pieile de vită necesare pentru tălpile de încălţăminte.

Călugării foloseau cerneala din gale

În anul 1861, Anglia importa peste 800 de tone de gale de Cynips gallaetinctoriae (Andricus
gallaetinctoriae) din Turcia, în scopuri comerciale, mai ales pentru medicină. Statele Unite ale Americii au importat din Turcia gale până în anul 1945. Cerneala obţinută din galele de pe stejarii din Europa a fost folosită timp de secole. Cu ajutorul ei, călugării multiplicau documentele chiar şi cu 1000 de ani în urmă. Mai recent, în anul 1945, tratatul de pace cu Japonia, care a pus capăt oficial celui de-al Doilea Război Mondial, a fost semnat cu cerneală din gale (R. Russo, 2007). În lucrarea Gubacsok (1997), G. Csóka afirmă că exportul de gale de Andricus hungaricus şi Andricus quercuscalicis a adus venituri însemnate monarhiei imperiului Austro-Ungar, la sfârşitul secolului al XIX-lea.