„Este o victorie foarte importantă a arădenilor în lupta pentru salvarea parcului. Dar nu este finalul acestei lupte. Anularea licitației este doar una din cele 2 solicitări transmise către Primărie de grupul de inițiativă “Salvați Parcul Eminescu” pentru a avea garanția că acest proiect nu se va realiza. Le mulțumim tuturor arădenilor care au crezut că prin implicare civică putem câștiga această luptă și îi asigurăm că ne vom continua acțiunile până când vom avea garanția finală că Parcul Eminescu va rămâne parc”, subliniază reprezentanţii grupului de iniţiativă „Salvaţi Parcul Eminescu” într-un comunicat.
Licitatia pentru studiul din Parcul Eminescu, anulata
Reactualizat la:
ARAD. Licitația pentru realizarea „Studiului de fezabilitate – Regenerare urbană Zona Piaţa Enescu – Palatul de Justiţie din Municipiul Arad” a fost anulată de Primărie.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Local
Profesorul Corneliu Pădurean, apreciat istoric arădean, a trecut la cele veșnice, la vârsta de 71 de ani.
România
Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei s-a descătușat după victoria cu Oțelul. „Mă simt foarte bine aici pentru că sunt iubit. Orice antrenor își dorește o astfel de atmosferă cum e la Arad”.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 25-04-2024 sunt următoarele:
UT Arad
Oțelul pleacă învinsă de la Arad, după ce a dominat mare parte din joc, dar a pierdut cu arma sa preferată: contraatacul!
6
România
Autorităţile au dispus, joi, evacuarea preventivă a 20 de persoane după prăbuşirea unei străzi din oraşul Slănic pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătraţi, adâncimea craterului având circa doi metri.
România
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
Citiți principiile noastre de moderare aici!