LNI, cu porțile deschise

De Eugen Rogojan
LNI, cu porțile deschise
Liceul Național de Informatică a fost vizitat, marți, de câteva sute de elevi și părinți, în cadrul Zilei Porților Deschise.

Primirea oaspeților s-a făcut în sala festivă de la Corpul A (clădirea de pe Iuliu Maniu), aici putându-se vedea produse ale proiectelor desfășurate în școală și ale clasei Confucius. Întâlnirea cu lectorii și elevii cursurilor de limba chineză a fost un eveniment deosebit de interesant. Tot aici s-au desfășurat și atelierele propuse de voluntarii de limbă engleză. Surprizele din laboratoarele de fizică, biologie și chimie i-au reținut pe vizitatori, tentându-i să intre în jocurile științelor. A urmat „jocul info” din laboratoarele de informatică, fluxurile de vizitatori blocându-se „la roboți”. Cele trei cercuri de robotică din școală și-au prezentat activitatea, performanțele, iar „roboțeii” au demonstrat ce pot să facă. Deosebit față de alte unități școlare este spațiul de joacă (amenajat în fosta hală de producție) în care sunt amplasate mese de tenis și mese de șah.

Prof. Maria Pașcalău, directorul școlii, a subliniat faptul că „asigurarea unor condiții optime pentru desfășurarea actului educațional este o normalitate. Doar oferindu-le un mediu de calitate elevilor, se pot aștepta din partea acestora rezultate pe măsură”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !