Lucrarile la pod, in grafic

De Alin Gherasim
5Comentarii
Lucrarile la pod, in grafic
Lucrările la podul dintre Pecica și Sânpetru German sunt în grafic, urmând să fie gata la finele acestui an.

ARAD. Lucrările la podul care urmează să lege partea de nord-vest a județului de cea de sud-vest înaintează bine, fiind în grafic. În numai jumătate de an podul a prins formă, a fost turnat deja betonul, chiar și hidroizolația, iar reprezentanţii Consiliului Județean Arad (CJA), instituția care finanțează această lucrare, spun că, cel mai probabil, într-o săptămână va începe turnarea straturilor de asfalt. „Acest pod va duce la dezvoltarea zonei. Sperăm că și zona Secusigiului se va dezvolta, atrăgând investitori. Lucrarea va putea fi pusă în funcțiune la sfârșitul acestui an”, a anunțat Nicolae Ioțcu, președintele CJA. „Chiar și agricultorii din această zonă vor avea de câștigat de pe urma acestei investiții. Și asta pentru că au terenuri agricole și de o parte și de alta a Mureșului, atât cei din Pecica, cât și cei din Secusigiu”, a punctat și viceprimarul orașului Pecica, Miodrag Staionov.

Și drumurile

În ceea ce privește drumurile de legătură, la acestea mai este încă de lucru. „În prezent, se lucrează la drumul care va lega podul de Sânpetru German. Șoseaua este prognozată să fie finalizată tot în acest an. Sperăm că nu vom avea probleme cu constructorul, mai ales că avem fondurile necesare pentru a plăti integral acest drum”, a anunțat Ioțcu.

În ceea ce privește drumul de legătură dintre pod și DN 7, în apropiere de Pecica, situația este puțin mai complicată. Deși a existat o licitație în acest sens, de comun acord, CJA a hotărât să rezilieze contractul cu societatea care a câștigat prima oară. Acum se află în lucru o nouă procedură de achiziție. „Și acest drum va fi finalizat până în vara anului viitor”, a spus Cristian Drăgan, administratorul județului.

Pe drum de piatră

Cu toate că șoseaua de legătură spre Pecica va fi terminată doar la anul, podul va fi circulabil încă din această toamnă. Și asta pentru că între pod și Pecica există deja o legătură rutieră, un drum de piatră, care poate fi circulat.

Taguri: , , , ,


5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor