Instituția Prefectului – Județul Arad, organizează, „pentru mucenicii neamului românesc care au îndurat ororile regimului comunist, o serie de manifestări comemorative”. Manifestările se vor desfășura la Monumentul dedicat martirilor luptei anticomuniste (lângă Palatul Cultural, spre Parcul Eminescu). La ora 11.00 vor fi primite oficialitățile și va avea loc Salutul Drapelului de Luptă, moment urmat de Intonarea Imnului Naţional al României. În minutele următoare, cei prezenți vor asculta serviciul religios, oficiat de Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Timotei Seviciu – Arhiepiscopul Aradului, împreună cu un sobor de preoți din Arhiepiscopia Ortodoxă Arad. Alocuțiunile programate ulterior serviciului religios vor fi urmate de depuneri de coroane, în încheiere fiind programată defilarea gărzii comune (defilarea detașamentelor Ministerului Apărării Naționale și ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad).
Manifestări de „Ziua victimelor totalitarismului comunist”
Manifestări de „Ziua victimelor totalitarismului comunist”
Vineri, 9 martie, se va marca și la Arad „Ziua victimelor totalitarismului comunist”, zi în care ortodocșii marchează și sărbătoarea celor 40 de mucenici din Sevastia.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Poliţia Rutieră va sancţiona şoferii care opresc pe marginea drumului pentru „celebrele” poze din lanul cu rapiţă.
3
Local
Călin Bibarţ şi Iustin Cionca, alături de echipele lor de consilieri, şi-au depus candidaturile pentru alegerile din 9 iunie.
4
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!