Măsură fără precedent în sportul românesc

De Daniel Scridon
Reactualizat la:
Măsură fără precedent în sportul românesc
SF. GHEORGHE. ACS SEPSI SIC a aflat cu indignare decizia Comisiei Centrale de Competiții, Legitimări și Transferuri din cadrul Federației Române de Baschet, prin care s-a anulat meciul contând pentru Supercupa României, feminin, sezonul 2014-2015, pe motiv ca una dintre competitoare, CSM Târgoviște, are dificultăți legate de alcătuirea echipei, din cauza unei sancțiuni FIBA.

Protestăm împotriva anulării unui eveniment major din programul competițional al Federației Române de Baschet. Nu este posibilă eliminarea din sezonul competițional al unui asemenea eveniment major, pe motiv că una dintre combatante este în imposibilitatea de a alcătui o echipa competitivă din cauza unei sancțiuni. Considerăm motivația comisiei ca fiind una fără precedent in sportul românesc.

Prin analogie, cum ar fi fost ca UEFA să nu organizeze Supercupa Europei, dintre Barcelona și Sevilla, pe motiv că Barcelona nu se poate prezenta cu o echipa competitivă, din cauza interdicției de a realiza transferuri, sau din cauza accidentării lui Neymar?

Prin această măsură FRB dăunează impartialitații, apărând interesele echipei CSM Târgoviște: modifică programul competițional anulând un eveniment major in funcție de cât de pregătită este această echipa pentru a susține meciuri cu miză.

De asemenea, considerăm că prin această decizie, Federația Româna de Baschet a dat dovadă de lipsă de respect nemaiîntâlnit față de investitorii, sponsorii si suporterii noștri, care in mod sistematic alocă fonduri, timp si energie în interesul atingerii unor rezultate sportive importante.

Scopul sancțiunilor este sa impună o disciplină generală, in vederea respectării ordinii juridice. FRB are scopul de a asigura evenimentelor sportive un cadru caracterizat de disciplina, legalitate, corectitudine si fair-play, in care toate echipele au șanse egale.

Decizia FRB de a anula Supercupa României aduce atingere valorilor sus enumerate si dăunează grav competiției, motiv pentru care solicitam anularea acestei decizii părtinitoare, si programarea Supercupei, în conformitate cu programul competițional. În cazul în care echipa CSM Târgoviște refuză în continuare, din diferite motive desfășurarea acestei partide, solicităm ca FRB să desemneze ACS SEPSI SIC câștigătoare din oficiu, prin neprezentarea adversarului.

Președinte ACS SEPSI SIC
Miklós Zoltán

Manager ACS SEPSI SIC
Rusz István



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase