Minune: stadionul UTA va fi gata pe 21 noiembrie!

De Daniel Scridon
14Comentarii
Minune: stadionul UTA va fi gata pe 21 noiembrie!
După ce a dat asigurări că pe 10 octombrie se va putea circula pe pasajul CET, Tehnodomus ne mai dă o veste bună: lucrările din contractul cu Primăria Arad avute la stadionul UTA va fi gata pe 21 noiembrie.

Visul iubitorilor fotbalului din oraşul nostru ar putea prinde contur, dacă e să dăm crezare celor spuse de Gheorghe Maxinan, patron – alături de Sorin Henţ – al firmei de construcţii Tehnodomus, „abonată” în Arad la câştigarea licitaţiilor pe bani publici. Acesta a oferit amănunte legate de stadiul lucrărilor la stadionul UTA. „Şi aici stăm bine, suntem în grafic, pentru a ne respecta angajamentele. În mod normal, pe 21 noiembrie, partea noastră de lucrare, conform contractului încheiat cu Primăria Arad, va fi finalizată. Urmează licitaţia pentru gazon, nocturnă şi celelalte lucrări, pentru ca în vara anului viitor să se poată juca aici meciuri de fotbal”, a spus Maxinan.

Vă reamintim că modernizarea stadionului UTA a costat municipalitatea 32 de milioane lei, fără TVA, termenul de execuţie a contractului „Lucrări de mărire a capacităţii peluzelor Stadionului Francisc Neumann” fiind de trei ani, începând cu 2014. Conform documentaţiei proiectului, tribunele vor fi acoperite integral, vor exista 15 puncte de acces în stadion, iar sub peluza din sud va exista un mini-hotel destinat cazării pe termen scurt a echipei oaspete şi a personalului auxiliar. Mai mult, în zona stadionului ar urma să fie amenajată o parcare de 300 locuri pentru maşini şi 20 pentru autocare. În fine, stadionul ar fi trebuit să aibă o capacitate de 12.584 locuri pe scaune.

Mutat „din pix”, din vara lui 2017 în cea a lui 2018 şi cu aproximativ o mie de locuri „intrate la apă” – invocându-se tot felul de motive de factură meteorologică şi nu numai – termenul de finalizare nu a fost respectat. Dezamăgiţi, suporterii au organizat pe 22 mai o ceremonie de inaugurare a stadionului UTA, pentru a trage un semnal de alarmă faţă de „ritmul de melc” al lucrărilor. În replică, au primit asigurări din partea Primăriei şi a celor de la Tehnodomus că în şase luni „totul va fi bine”. Iar ziua de 21 noiembrie nu e departe…

semnare97

inaugurare stadion suporteri

Taguri: ,


14Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor