Inerentele disensiuni sunt explicabile prin tensiunea enormă sub care lucrează membrii Guvernului, însă acestea pot fi depăşite printr-o comunicare permanentă„ a declarat preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru. „Totodată, însă, ţin să precizez că, în ciuda declaraţiilor fruntaşilor liberali, dacă USL s-ar rupe, Partidul Conservator nu ar putea fi sub nicio formă făcut vinovat pentru aceasta. Am mai spus şi repet, ACD nu a funcţionat de facto niciodată, dar Partidul Conservator a acceptat ca aceasta să existe pe hîrtie, pentru ca, în calitate de partid de centru-dreapta, să menţină echilibrul în interiorul USL. Fără existenţa ACD, liberalii nu ar fi putut obţine paritate faţă de PSD, un partid indiscutabil mai mare, atât la ora formării USL cât şi în clipa de faţă. Chiar dacă, în virtutea protocolului, Partidul Conservator ar fi trebuit să aibă paritate cu PNL în ACD, acest lucru nu s-a întâmplat, pentru că am considerat că este mai importantă unitatea USL. Dintre liderii partidelor componente, Daniel Constantin este singurul care niciodată nu şi-a atacat partenerii, nici măcar la modul aluziv, deşi, poate, ar fi avut motive să o facă. Chiar dacă preşedintele PNL, Crin Antonescu, spune că ACD nu mai există, chiar dacă PNL vrea să se delimiteze de PC, acest lucru nu trebuie făcut într-o formă care să afecteze existenţa şi funcţionarea USL, din care facem parte în continuare, atât noi cât şi liberalii. În ACD sau înafara ei, sub o formă sau alta, Partidul Conservator va încerca să contribuie în continuare la existenţa unui echilibru între forţele de stânga şi cele de dreapta şi centru- dreapta” a mai spus liderul conservatorilor arădeni.
Mircea Purcaru : Partidul Conservator nu doreste ruperea USL
ARAD.„Nu cred că ultimele confruntări verbale ale liderilor USL ar putea duce la destrămarea acesteia. Cred că toate partidele din USL sunt conştiente de necesitatea menţinerii uniunii, cel puţin până la implementarea marilor proiecte de reformă pe care şi le-a asumat în programul de guvernare.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
Local
ARAD. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, prin lucrarea Sectorului Social–Filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, 130 de pachete cu produse neperisabile au ajuns la persoane și familii aflate în dificultate.
Advertorial
O geantă nu este doar un accesoriu, ci un element care definește stilul și personalitatea. Într-o lume în care mobilitatea și confortul contează, geanta crossbody a devenit un must-have pentru femeile active. Practică, versatilă și ușor de purtat, această geantă se potrivește atât ținutelor casual, cât și celor elegante.
UT Arad
Suporterii peluzei "Cătălin Hâldan" îndeamnă fanii lui Dinamo să cumpere bilete lângă sectorul galeriei oaspete.
România
La finalul acestui an, lucrările pe tronsonul autostrăzii A1 Margina – Holdea sunt realizate în proporție de aproape 50%, activitatea desfășurându-se simultan în toate galeriile celor două tuneluri de pe traseu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!