Mircea Purcau: deficitul de forţă de muncă, o realitate

De Simion Todoca
1Comentariu
Mircea Purcau: deficitul de forţă de muncă, o realitate
© Mircea Purcaru Foto: JA
Mircea Purcaru, vicepreşedinte ALDE Arad, salută decizia Guvernului privind înființarea agențiilor de mediere între cererea și oferta de muncă zilieră.

În opinia sa, este o măsură care va duce la creşterea gradului de ocupare pe piaţa muncii, în condiţiile în care România se confruntă cu un deficit de forţă de muncă. „ Înființarea agențiilor de mediere face parte din măsurile prevăzute în Programul de Guvernare 2017-2020, la secțiunea „Stimularea creării de noi locuri de muncă”. Printre modificările adoptate de către Guvern, una dintre cele mai importante este creșterea perioadei în care zilierii pot presta activități pentru același beneficiar. Astfel, pentru zilierii care ocupă un loc de muncă prin intermediul unei agenții de mediere, perioada în care poate lucra pentru același beneficiar crește de la 90 de zile până la maximum 180 de zile cumulate pe durata unui an calendaristic. O precizare importantă este aceea că agenţiile de mediere nu pot percepe taxe pentru demersurile pe care le fac în vederea recrutării persoanelor fizice care doresc să desfășoare activități ziliere.Activitatea acestor agenţii este benefică atât pentru persoanele care caută de lucru pentru munci necalificate, cât şi pentru angajatori, având în vedere că va exista o evidenţă a celor care practică astfel de munci”, spune Mircea Purcaru. În opinia sa, Guvernul ar trebui să ia şi alte măsuri în această direcţie: „Din păcate, fermierii au ajuns în situaţia să nu aibă cu cine să strângă recolta de pe câmp, chiar dacă sunt dispuşi să plătească sume exagerat de mari, pentru că oamenii preferă să stea la cârciumă şi să trăiască din banii primiţi de la Guvern ca ajutor social. După părerea mea, având o evidenţă exactă la acele agenţii de mediere, Guvernul va putea sista ajutorul social pentru persoanele apte de muncă dacă acestea refuză ofertele agenţiei. Nu este normal ca bugetul statului, alcătuit pe seama oamenilor care muncesc să fie împovărat din cauza unora care refuză munca. Aceasta nu mai este protecţie socială, ci încurajarea nemuncii”.

Taguri:


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor