Moartea Reginei Ana a adus tristețe în Săvârșin

De M.B.
6Comentarii
Moartea Reginei Ana a adus tristețe în Săvârșin
Localnicii sunt îndurerați de moartea reginei și spun că vor avea sărbători de iarnă triste fără prezența acesteia la Castelul Regal Săvârșin.

Oamenii din comună sunt îndurerați și spun că nu le vine să creadă că nu o vor mai vedea pe Regina Ana. „Ne-am obișnuit să-și petreacă aici sărbătorile de iarnă și să o vedem la biserică, la slujbă. Nepotul meu mergea de fiecare dată să colinde familia regală la castel. Suntem triști că nu o să mai avem ocazia să o întâlnim pe regină. Sperăm din tot sufletul că Regele Mihai va mai ajunge la castel”, ne-a spus o localnică în vârstă de 79 de ani. „Familia regală a iubit întotdeauna Săvârșinul și pe oamenii de aici. Lumea nici nu ar ști de noi dacă nu am avea aici o reședință regală. E păcat că regina nu mai este printre noi și sperăm să-l mai vedem pe rege aici cu ocazia sărbătorilor, așa cum ne-a obișnuit”, a spus un bărbat.

Și primarul comunei, Ioan Vodicean, spune că „toți localnicii au primit cu mare tristețe vestea trecerii în neființă a reginei și sunt alături de familia regală”. „Cu siguranță, de acum sărbătorile de iarnă vor fi mai triste la Săvârșin”, a adăugat primarul.

Majestatea Sa Regina Ana a României a încetat din viaţă luni, la ora 13.45, la Spitalul din Morges, în Elveţia. Funeraliile vor avea loc în 13 august, la Curtea de Argeş.

Tradiție la castel

Castelul Săvârşin a fost construit în perioada 1650-1680, iar în 1943 fost cumpărat de Regelui Mihai, fiind confiscat de regimul comunist în 1948. În urmă cu 15 ani, familia regală a redobândit imobilul, înconjurat de un parc botanic care are o suprafață de peste șase hectare. iar restaurarea a fost încheiată în toamna anului trecut.

După redobândirea castelului, a devenit o tradiție ca regele și regina să își petrecă sărbătorile de iarnă la această reședință. Familia regală primea colindători, participa la slujbele de la biserică și la acțiuni caritabile, împărțind de fiecare dată sute de cadouri și pachete cu alimente familiilor nevoiașe.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor