„Mă bucur mult că suntem astăzi împreună la acest eveniment. Acesta este mai mult decât un eveniment aniversar, este un eveniment de suflet. Cei 25 de ani s-au împlinit anul trecut în aprilie, însă în acest an se împlinesc și 145 de ani de existență a Camerei, înființată în 1871. De aceea am încercat să facem o mediere între cele două date importante ale Camerei în cele două volume. Le mulțumesc tuturor celor care au susținut activitatea camerei și au fost alături de noi”, a declarat Gheorghe Seculici, președintele CCIA Arad.
Moment de sărbătoare la CCIA
Moment de sărbătoare la CCIA
Reactualizat la:
Camera de Comerț Industrie și Agricultură a județului Arad (CCIA) a împlinit 25 de ani de activitate. Pentru a marca cum se cuvine acest eveniment, organizatorii au invitat colaboratorii, partenerii, susținătorii și oficialii la Expo Arad. În cadrul evenimentului a fost lansată monografia CCIA în două volume, realizate de Dan Demșea – volumul I, respectiv Lia Lucia Epure – volumul II.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Poliţia Rutieră va sancţiona şoferii care opresc pe marginea drumului pentru „celebrele” poze din lanul cu rapiţă.
3
Local
Călin Bibarţ şi Iustin Cionca, alături de echipele lor de consilieri, şi-au depus candidaturile pentru alegerile din 9 iunie.
4
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!