Aici, potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş „în data de 11 decembrie 2014, în jurul orei 11.00, inculpatul Sava Vasile a condus un autoturism marca Nissan Patrol pe drumurile publice din oraşul Sântana, având o îmbibaţie alcoolică de 0,80 g/l alcool pur în sânge, iar pe strada Muncii acesta a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare intrând cu autoturismul într-un stâlp de susţinere a reţelei Telekom şi în gardul unui imobil din acea zonă”. Bărbatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Judecătoriei Chişineu-Criş.
Mort de beat a intrat într-un stâlp cu maşina
Un şofer care s-a urcat mort de beat la volanul maşinii sale a reuşit să provoace pagubă unei firme de telefonie. Totul s-a întâmplat pe drumurile din Sîntana.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Poliţia Rutieră va sancţiona şoferii care opresc pe marginea drumului pentru „celebrele” poze din lanul cu rapiţă.
3
Local
Călin Bibarţ şi Iustin Cionca, alături de echipele lor de consilieri, şi-au depus candidaturile pentru alegerile din 9 iunie.
4
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!