Muzeul de Științe Naturale Arad se deschide tot mai mult copiilor, invitându-i pe aceștia să cunoască minunata lume a animalelor și plantelor. Cu o faunistică impresionantă, Complexul Muzeal Arad este fără doar și poate un punct de reper pentru preșcolarii care intră în contact cu lumea înconjurătoare.
În acest context, preșcolarii de la Grădinița P.P. „Little Star” Arad au avut parte de o vizită educativă, dar și distractivă la Secția de Științe Naturale a muzeului arădean. Proiectul „Muzeul Viu – Mărturii despre istorie și frumoasele științe ale naturii”, inițiat de educatoarele Corina Fazakas și Roxana Mîndru, își propune să îi familiarizeze pe cei mici cu noțiunile privind mediul înconjurător, fauna și flora, precum și cu evoluția civilizației.
Pașii preșcolarilor au fost ghidați prin muzeu de către muzeograful Camelia Patko, cea care cu foarte multă pasiune i-a introdus pe micuți în lumea preistoriei, purtându-i mai apoi către fauna și flora din județ. „Copiii au putut să observe evoluția omenirii, să intre în contact cu primele noțiuni despre faună și floră, să observe oseminte de mamuți, păsări și animale împăiate, dar nu numai. Exemplificarea noțiunilor pe care le-au dobândit în timpul activităților din cadrul orelor de grădiniță i-au făcut să înțeleagă mai bine lumea din jur”, a punctat Ioana Voșin – administratorul instituției de învățământ.
Vizita micuților s-a încheiat cu vizionarea unui material despre Parcul Natural Lunca Mureșului și cu promisiunea că vor mai reveni la Complexul Muzeal Arad – o poartă către știință și istorie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!