Nadăşul, pierdut din nou în instanţă

De Ioana Costas
Reactualizat la:
22Comentarii
Nadăşul, pierdut din nou în instanţă
Prefectura Arad a pierdut Nadăşul la Făgăraş. Instituţia a cerut revizuirea sentinţei prin care familia Colţeu se alege cu satul Nadăş, iar Judecătoria Făgăraş a hotărât.

Cererea de revizuire a ajuns pe masa Judecătoriei Făgăraş care a decis, în 10 noiembrie, să respingă solicitarea Prefectura Arad. Instituţia a solicitat, prin cererea de revizuire, anularea retrocedării Nadăşului către familia Colţeu.

Pe scurt, Judecătoria Făgăraş a decis: „respinge cererea de revizuire a sentinţei civile nr. 657/2006 pronunţată de Judecătoria Ineu, astfel cum a fost precizată, formulată de revizuenta Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Arad, reprezentată prin Prefectul judeţului Arad, în contradictoriu cu intimaţii Comisia Locală Tauţ pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Tauţ, Colţeu Mihai Alexandru şi Colţeu Viorica, ca inadmisibilă. Respinge cererile de intervenţie accesorie în interesul Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Arad formulate de intervenienţii Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, Direcţia Silvică Arad, prin reprezentant legal, Asociaţia Composesoratul Nadăş prin preşedinte Rad Nicolae, Drila Floare, Hurezan Maria, Duma Ana, Drila Popovici Ovidiu Teodor, Corbacer Teodor Avram, Biriş Mihai, Pui Teodor , Manciu Maria, Popa Eva, Popa Iena, Pui Eva, Crişan Brânduşa, Crişan Teodor, Rad Corneliu, Sarb Maria, Ardelean Florica, Stan Todor, Biriş Andrei, Biriş Brânduşa, Biriş Iovu, Biriş Ana, Pascalau Rodica Marioara, Pascalau Eva, Pascalau Adrian, Horga Teodor, Horga Raveca, Horga Iosif, Pascalau Avram, Hurezan Ana, Hurezan Rodica Angelica, Conta Floare, Conta Ioan, Hurezan Petru, Tolan Ofelia Rodica, Ilota Ioan, Ladari Nicolae, Ladari Maria, Tudur Ioan, Hetco Teodor, Rad Nicolae, Drila Iovu, Gligor Ioan, Miculiţa Todor, Horga Ioan, Gligor Floriţa, Horga Gheorghe, Horga Florin Petrica, Vasonan Teodor, Vaida Ioan, Costea Ioan, Igaz Raveca. Obligă pe revizuenta Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Arad să plătească intimaţilor Colţeu Mihai Alexandru şi Colţeu Viorica suma de 10.584,81 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Respinge cererea intimaţilor Colţeu Mihai Alexandru şi Colţeu Viorica de obligare la plata cheltuielilor de judecată a intervenienţilor în interesul revizuentei Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Arad”. Soluţia, pe scurt, a fost publicată pe portal.just.ro. Hotărârea Judecătoriei Făgăraş nu este definitivă. Ea poate fi atacată „cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare”. Și tocmai acest lucru va face Prefectura Arad. Reprezentanții instituției au precizat că vor ataca decizia Judecătoriei Făgăraș cu recurs la Tribunalul Brașov.

A invocat certificatul fals de moştenitor

De ce Prefectura Arad a solicitat anularea retrocedării Nadăşului către familia Colţeu? Potrivit instituţiei, „cererea de revizuire a fost întocmită în urma constatării falsului în privinţa Certificatului de calitate de moştenitor nr. 5/2003 (prin care Mairovitz Ecaterina este desemnată moștenitoare legală în cota de 1/1 părţi din masa succesorală aparţinând defunctei Grosz Elena, născută Weisz), efectuată prin Ordonanţa din data de 17.02.2016 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara şi menţinută prin Sentinţa penală nr. 203/PI/13.07.2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, şi luând în considerare împrejurarea că acest Certificat de moștenitor a fost determinant în pronunţarea Sentinţei civile nr. 657/2006 a Judecătoriei Ineu”.

Tot pe la instanţe

Totuşi, familia Colţeu nu scapă de instanţe pentru că mai există şi alte cereri de revizuire pe rolul altor instanţe. În plus, Direcţia Naţională Anticorupţie are în cercetare un dosar legat de retrocedarea Nadăşului, dosar care vizează infracţiuni de fals şi abuz în serviciu. Din păcate, cercetările durează de mai bine de un an şi încă nu au fost finalizate.



22Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor