Naţional Sebiş ia pulsul echipelor de Liga 2

De Daniel Scridon
Călin Cojocaru
Călin Cojocaru
Tandemul Călin Cojocaru-Rică Neaga a ridicat ştacheta pretenţiilor la Naţional Sebiş.

Obişnuiţi să se cantoneze la o „aruncătură de băţ” de casă, la Moneasa, Velici şi compania vor avea parte în această iarnă de un stagiu centralizat de 11 zile în judeţul Harghita, în staţiunea Băile Tuşnad. Totul pentru a prepara cum se cuvine ceea ce se doreşte a fi un retur perfect, la finele căruia gruparea fotbalistică din oraşul de la poalele Munţilor Codru-Moma să izbutească promovarea în Liga 2. Chiar dacă misiunea pare a fi una (im)posibilă, graţie celor 8 puncte minus faţă de liderul ASU Poli Timișoara.

Nu doar locaţia cantonamentului a fost stabilită, ci şi primii adversari din amicale. Astfel, în perioada 25 ianuarie-5 februarie, în timpul stagiului montan de la Băile Tuşnad, „bancarii” îşi vor măsura forţele cu trei reprezentante ale ligii secunde: FC Braşov, CS Mioveni şi Unirea Tărlungeni. Dar există posibilitatea legării şi a altor jocuri de verificare.

În privinţa noutăţilor la nivelul lotului de jucători, certitudini sunt Bujor, Săulescu şi juniorul Tomşa, dar până la reunirea lotului, programată pentru luni, 18 ianuarie, vor mai apărea şi alte nume noi în curtea sebişenilor.

Taguri: , , , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase