Noi controale in spitale

De Diana Dutu
3Comentarii
Noi controale in spitale
De data aceasta, se verifică decontările făcute către CAS pentru serviciile medicale.

ARAD. Echipe mixte, formate din reprezentanţi ai Casei de Asigurări de Sănătate Arad şi Direcţiei de Sănătate Publică Arad efectuează, începând de ieri, controale la Spitalele Judeţean şi Genesys. Controalele au fost dispuse de către ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, fiind urmare a scandalului de la Spitalul de Arşi din Bucureşti. Sunt vizate 77 de unităţi spitaliceşti din întreaga ţară.

„Se vor controla cu precădere secţiile chirurgicale, dar verificările vor fi extinse şi la nivelul celorlalte secţii” – precizează dr. Gheorghe Domşa, preşedinte-director general al CAS Arad. Dr. Laua Nicolescu, director al DSP Arad detaliază: „Tematica acţiunii de control vizează respectarea criteriilor de internare, întocmirea şi eliberarea decontului de cheltuieli, întocmirea, respectarea şi raportarea listelor de prioritate pentru cazurile programabile, potrivit contractului-cadru privind acordarea serviciilor medicale.”

Controalele se vor derula până la sfârşitul lunii mai. Ministrul Nicolae Bănicioiu le-a recomandat membrilor echipelor de control să apeleze inclusiv la discuţii cu pacienţii pentru a fi depistate eventuale raportări false. 

Precedentul

Prezentele verificări din spitale survin controalelor încrucişate efectuate în cursul lunii martie, care au vizat curăţenia din spitalele judeţene. Aradul nu a avut, atunci, niciun fel de probleme, ba, mai mult, Spitalul Judeţean a fost felicitat pentru condiţiile pe care le asigură pacienţilor internaţi.

Taguri: , , ,


3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor